Oradea se alătură, în 19 şi 20 septembrie, evenimentelor dedicate Zilelor Europene ale Patrimoniului, printr-un program de tururi ghidate şi o prezentare despre utilizarea tehnologiilor 3D în cercetarea şi gestionarea patrimoniului construit, a informat joi Oradea Heritage.
Potrivit unui comunicat de presă, ediţia din acest an are ca temă „Patrimoniul în pericol: Reînvie, Rezistă, Reimaginează”, punând accent pe clădirile şi obiectivele vulnerabile şi pe soluţiile prin care acestea pot fi salvate şi integrate în viaţa contemporană a oraşului.
La Oradea, tururile vor avea loc în clădiri recent reabilitate şi vor fi susţinute de arhitecţii care au realizat proiectele de restaurare.
Sâmbătă, 19 septembrie, de la ora 11:00, este programat un tur al Palatului Finanţelor, fosta Policlinică şi viitorul sediu al Consiliului Judeţean Bihor, alături de arhitectul Cristian Puşcaş. La ora 16:00, arhitectul Tamás Emodi va ghida publicul prin Bastionul Crăişor din Cetatea Oradea.
Galeria de artă contemporană NOCA va găzdui, seara, de la ora 18:00, o întâlnire cu Zsolt Vagner şi Anthony Gall, de la Universitatea Obuda din Budapesta, care vor prezenta proiectul „Inovare în gestionarea patrimoniului. Scanarea 3D a Palatului Vulturul Negru”.
În cadrul unei tabere de vară desfăşurate în iulie, studenţii Facultăţii de Arhitectură şi Construcţii „Ybl Miklos” (parte a Universităţii Obuda) au scanat spaţiile neutilizate ale palatului, inclusiv fostele săli de spectacole, fosta cofetărie şi scara monumentală, rezultatul fiind un model spaţial 3D al acestora.
Duminică, 20 septembrie, programul începe la ora 11:00 cu un nou tur al Palatului Finanţelor, iar de la ora 16:00 este programat un tur al Bisericii Sfântul Ladislau, din Piaţa Unirii, alături de arhitectul Tamas Emodi.
Participarea la evenimente este gratuită, însă înscrierea prealabilă este obligatorie pentru tururile ghidate.
Zilele Europene ale Patrimoniului sunt organizate în comun de Uniunea Europeană şi Consiliul Europei şi se desfăşoară din 1985, cu scopul de a apropia publicul de patrimoniul cultural european şi de a face accesibile monumente şi situri mai puţin cunoscute.
(Sursa foto: Visit Oradea)



