Evenimentul „Zilele Municipiului Turda” nu va fi organizat în acest an, din motive ce țin de contextul economic dificil și de necesitatea de a gestiona cu responsabilitate banii publici, scrie Cluj24.
Primarul Cristian Matei a anunțat anularea ediției din 2025 a evenimentului, care urma să se desfășoare în perioada 29-31 august. Decizia a fost justificată prin nevoia de responsabilitate financiară în contextul economic actual.
„Ne-am dorit ca resursele alocate pentru acest eveniment să fie direcționate cu prioritate către alte proiecte esențiale pentru oraș. Credem că într-o perioadă în care prioritățile trebuie așezate cu echilibru, este important ca fiecare gest al administrației să reflecte respectul față de contribuabili și față de realitățile momentului”, a transmis primarul Cristian Matei.
Bugetul estimat pentru organizarea evenimentului era de aproximativ 1,2 milioane de lei. Suma va fi redirecționată către alte proiecte considerate esențiale pentru oraș.
Decizia aparține edilului Cristian Matei, care a transmis că nu a fost o decizie ușor de luat.
Acesta a mai transmis că administrația își menține angajamentul de a reveni, atunci când condițiile o vor permite, cu o ediție a Zilelor Turzii „demnă de oraș”.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Foto: Primăria Turda / Facebook)