În urma ultimelor incidente cu drone rusești, ministrul de Externe al Poloniei, Radoslaw Sirkowski a repus pe tapet propunerea de a se crea o zonă de interdicție aeriană deasupra Ucrainei, ceea ce ar da țărilor NATO șansa de a doborî avioane, elicoptere sau drone rusești deasupra Ucranei, înainte ca acestea să pătrundă în spațiul lor aerian.
Ideea a fost lansată în cadrul unui interviu acordat cotidianului german Frankfurter Allgemane. „Protecția populației noastre – de exemplu, împotriva căderii bucăților de drone [care sunt doborâte] – ar fi, desigur, mai mare dacă am putea doborî dronele și alte obiecte zburătoare în afara teritoriului nostru. Dacă Ucraina ne-ar cere să le doborâm deja deasupra teritoriului său, ar fi un avantaj pentru noi. ”
Ideea mai fusese discutată, în 2022, de către Șeful Administrației Prezidențiale a Ucrainei, Andrei Iermak. Într-un articol de opinie pentru New York Times, acesta recunoștea că o astfel de acțiune ar putea rezulta într-un conflict direct Rusia-NATO. Iermak argumenta, însă, că: „Rusia nu se va opri doar la Ucraina, ceea ce ar putea atrage NATO oricum în acest conflict ”
„No-fly zone”. Ce înseamnă și ce presupune
O zonă de interdicție aeriană, No Fly Zone, se referă la un spațiu aerian care este închis pentru anumite aeronave, venind din anumite țări. În contextul actual, o interdicție aeriană deasupra Ucrainei presupune împiedicarea Rusiei să trimită aeronave militare în spațiul aerian al Ucrainei.
Conform Congresional Research Service, ca să funcționeze, o zonă de interdicție aeriene necesită, în primul rând, o forță care să impună respectarea ei : un număr mare de avioane bine dotate cu rachete aer-aer,
Desemnarea unei astfel de zone de către aliații occidentali presupune, în primul rând, o modalitate de impunere a respectării acesteia. Deci, o forță militară suficient de puternică încât să facă față aviației ruse.
Istoria NATO și a zonelor de interdicție aeriană
Alianța Nord-Atlantică a avut două momente în care a instaurat zone de interdicție aeriană. Bosnia -Herțegovina (1993-1995) și Libia (2011).
Au mai existat operațiuni NFZ făcute doar de Statele Unite, alături de unii aliați, precum Irak (1991-2003), dar acestea au fost făcute fără implicarea NATO.
Bosnia – Herțegovina
Intervenția NATO în Bosnia a avut loc în contextul războaielor de secesiune iugoslave. Republica Bosniei și Herțegovinei, în urma declarației de independență (1992) era ruptă în trei entități, delimitate etnic: Bosnia recunoscută internațional (dominată de musulmani), Republika Srpska, care deținea o mare parte a teritoriului revendicat de bosniaci (dominată de sârbi/ortodocși) și Republica Herzeg-Bosna (formată de către croați/ catolici).
Între 1993 și 1995, în colaborare cu ONU, NATO a condus operațiunea Deny Flight, care a presupus închiderea spațiului aerian al Bosniei pentru părțile implicate în conflict.
Operaţiunea a evoluat: pe măsură ce situaţia de pe teren s-a degradat, Deny Flight a primit autorizaţii suplimentare pentru asistenţă aeriană apropiată („close air support”) pentru trupele ONU, și pentru bombardamente împotriva unor ţinte terestre ale sârbilor bosniaci, atunci când aceștia ameninţau așa numitele zone de securitate sau „safe areas” create pentru protecția civililor sau direct trupele ONU.
În 1994, patru avioane sârbești au încălcat zona și au bombardat ținte musulmane. NATO le-a doborât pe toate, în ceea ce a fost prima acțiune ofensivă întreprinsă de Alianța Nord Atlantică, relatează L.A. Times.
Misiunea s-a încheiat odată cu Acordurile de Pace de la Dayton (1995), care au pus capăt conflictului din Bosnia și Herțegovina.
Libia
A doua și, până acum, ultima operațiune de tip NFZ întreprinsă de NATO a avut loc în Libia. În 2011, pe fondul revoluțiilor din Magreb și Levant, cunoscute drept „Primăvara arabă”, în Libia s-a conturat o mișcare de opoziție față de dictatorul Muammar Gadddafi.
Opoziția a fost reprimată brutal, fapt care a declanșat un război civil. Prin operațiunea Apărătorul Unit, sub conducerea NATO, o coaliție de state a impus o zonă de interdicție aeriană, un embargou asupra armelor și o misiune de protejare a civililor.
Operațiunea a luat sfârșit în octombrie 2011, la scurt timp după moartea lui Gaddafi.
Provocările instaurării unei zone de interdicție aeriană în Ucraina
Pentru a întreprinde o astfel de acțiune, este nevoie de o forță aeriană suficient de mare, încât să descurajeze sau să combată orice încălcare a interdicției. E nevoie inclusiv de disponibilitatea angajării în conflict.
În cazul Războiului din Ucraina, nu mai este vorba de state relativ mici aflate în conflcte interne, este vorba de o putere nucleară care duce un război de agresiune împotriva unui stat vecin.
Astfel, Occidentul este foarte reticent să aleagă această cale, care ar duce aproape sigur la o escaladare în conflictul cu Rusia, un avertisment pe care Moscova îl repetă neîncetat.
Citește și: Garry Kasparov critică atitudinea lui Nicușor Dan față de Rusia
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Sursa foto: NATO / Facebook )
