7 milioane de euro pentru vila președintelui. Iohannis și Ciolacu s-au grăbit să nege

Data:

7 milioane de euro pentru vila președintelui Iohannis, pe care acesta ar urma să o ocupe după terminarea mandatului. Aceasta este suma pe care o va cheltui statul în perioada următoare, potrivit unei investigații Recorder.

Banii vor fi alocați pentru amenajarea și renovarea clădirii de peste 1.200 metri pătrați. Cheltuielile sunt făcute fără ca Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS), proprietara imobilului, să dezvăluie cine va ocupa vila la finalul lucrărilor.

Vila este situat pe bulevardul Aviatorilor din București, într-una dintre cele mai scumpe zone ale Capitalei.

Citește și: Fostul președinte al CSM a câștigat, într-un singur termen, dreptul de a conduce după ce i-a fost suspendat permisul

În vilă va locui o singură familie

Vila, care a fost până de curând sediu pentru PNL, are subsol, parter, etaj, garaj, iar echipa de pază de la poartă este a statului.

Impozanta clădire urmează să fie transformată într-o reședință pentru o singură familie, așa cum reiese din autorizația de construcție, potrivit Recorder.

Cele 7 milioane de euro destinate renovării sunt investite de RA-APPS. Deși nu este clar cine o va ocupa la final, lista cu demnitari care ar avea dreptul la o astfel de locuință de protocol venită din partea statului este scurtă.

Investigația Recorder indică faptul că locuința ar urma să fie pregătită pentru actualul președinte al României, Klaus Iohannis, care ar putea să se mute la finalul mandatului actual.

Citește și: Bani publici risipiți și legi ignorate în comuna argeșeană Stâlpeni

7 milioane de euro pentru vila președintelui. Iohannis susține că nu a solicitat-o

Administrația Prezidențială a reacționat, a doua zi după publicarea investigației Recorder, și a menționat că președintele Klaus Iohannis sau instituția nu au făcut nicio solicitare pentru o locuință de protocol sau a unui spațiu pentru organizarea cabinetului de lucru cu destinație de reședință după încheierea mandatului actual.

„Nu există nicio solicitare din partea Președintelui României, Klaus Iohannis, sau a Administrației Prezidențiale pentru atribuirea unei locuințe de protocol și a unui spațiu pentru organizarea cabinetului de lucru, ambele cu destinația de reședință după încetarea mandatului de Președinte al României, în conformitate cu prevederile Legii nr. 406/2001 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de șef al statului român, cu modificările și completările ulterioare”, a transmis Administrația Prezidențială.

Și Marcel Ciolacu susține că nu știe pentru cine se pregătește vila pentru care statul cheltuie 7 milioane de euro. Ba mai mult, premierul afirmă că a aflat din presă sumele pe care RA-APPS urmează să le investească din banii publici.

„Am aflat și eu, ca și dvs., din presă de aceste sume. (…) Nu pot interzice RA APPS sau Secretariatului General să nu-și facă un plan de investiții multianual”, a afirmat susținut Ciolacu.

Drulă: Ciolacu minte, RA-APPS este în subordinea sa

Președintele USR contestă declarațiile premierului că nu știe pentru cine se pregătește vila în care se investesc 7 milioane de euro. Marcel Ciolacu poate opri renovarea faraonică imediat, RA-APPS se află în subordinea directă a primului ministru, a menționat Cătălin Drulă.

„Când au devenit Iohannis și Ciolacu cei mai buni prieteni și ce-i leagă așa de strâns? După ce i-a dat 7 milioane de euro să se plimbe la finalul anului trecut prin Africa, Ciolacu îi mai dă alte 7 milioane să-și renoveze casa.

Banii vin de la fiecare român, din taxele pe care același Guvern PSD-PNL le-a crescut. Marcel Ciolacu, cu ce te are la mână Klaus Iohannis de refuzi să oprești finanțarea de 7 milioane de euro în vila pregătită pentru el? RA-APPS se află în subordinea ta directă, poți opri renovarea faraonică imediat”, afirmă Cătălin Drulă.

Citește și: Firma de peleți AMECO cere despăgubiri de milioane de euro de la Agent Green

Cioloș: Bani publici pentru nomenclatura de partid și de stat în condițiile în care se plânge că avem deficit ridicat

„Dacă Ciolacu nu oprește investiția respectivă cît mai repede va fi pus în situația ridicolă să devină un paharnic al președintelui Iohannis. Adică omul de casă care îi pregătește casa la propriu”, a reacționat și Dacian Cioloș.

Europarlamentarul RENEW afirmă că este jenantă această cheltuială pe care o face statul român pentru Klaus Iohannis.

„Pentru mine ca fost prim-ministru e jenant să vezi cum un guvern investește bani publici pentru nomenclatura de partid și de stat în condițiile în care se plânge că avem deficit ridicat, că nu colectează destui bani la buget, în condițiile în care avem sărăcie în țară, în care crește inflația și multă lume o duce tot mai rău.

Iar premierul nu găsește altă explicație decât o să văd, o să verific, nu știu ce se întâmplă. Eu vă spun ca fost prim-ministru. Nu are cum să nu știe în următoarea jumătate de oră după ce materialul a fost publicat. Eu nu văd cum Ciolacu nu ar trebuit să știe ce se întâmplă acolo dacă nu cumva știa dinainte. Nu cred că investițiile respective s-au făcut fără știrea, măcar pasivă, a prim-ministrului”, a reacționat Dacian Cioloș.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Bianca Iosef
Bianca Iosef
Bianca Iosef a terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București în anul 2022. A început să lucreze ca jurnalist încă din timpul facultății și este interesată să evolueze cât mai mult în acest domeniu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Soția se luptă cu soțul ei pentru primărie. Campanie electorală în Mehedinți

Soția se luptă cu soțul ei pentru primărie. Primarul...

Un nou contract pentru reabilitarea liniilor de tramvai din București

Un nou contract pentru reabilitarea liniilor de tramvai din...

Clotilde Armand a fost trimisă în judecată. Ce i se reproșează | Revista 22

Clotilde Armand a fost trimisă în judecată, joi, într-un...