A murit Vasile Ionescu, unul dintre cei mai importanți activiști și intelectuali romi din România

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Vasile Ionescu, unul dintre cei mai importanți activiști și intelectuali romi din România postcomunistă, a murit marți, a anunțat Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”.

În perioada 2003–2004, Vasile Ionescu a fost membru al Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului în România, prezidată de Elie Wiesel. A participat astfel la un demers fundamental pentru asumarea oficială a Holocaustului și a responsabilității autorităților române pentru persecuțiile și deportările evreilor și romilor.

Începând din ianuarie 1990, Vasile Ionescu s-a implicat în lupta pentru drepturile romilor, promovarea identității culturale și recuperarea unei istorii prea mult timp marginalizate.

Citește și: Aducătorul mișcării rome de emancipare, în România. Neiubitul Vasile Ionescu

A inițiat publicația Aven Amentza și a contribuit, prin organizațiile pe care le-a fondat și prin numeroase intervenții publice, la afirmarea unei perspective rome asupra trecutului și prezentului.

Istoria a ocupat un loc central în preocupările sale.

A militat pentru cunoașterea și recunoașterea robiei romilor, pentru păstrarea memoriei deportărilor în Transnistria și pentru includerea Holocaustului romilor în memoria publică a României.

„Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” îi aduce un omagiu și transmite sincere condoleanțe familiei și celor apropiați”, a transmis Institutul.

„Cu tristețe, trebuie să anunț trecerea în neființă a lui Vasile Ionescu, unul dintre pionierii mișcării romilor din România post-1989.

Contribuția sa la afirmarea drepturilor și reprezentării romilor va rămâne un reper pentru generațiile viitoare.

Familia va oferi, în curând, informații despre ceremonia de înmormântare.

Dumnezeu să-l odihnească în pace”, a transmis sociologul Gelu Duminică.

„Drum lin, Vasile Ionescu! Îți mulțumim pentru tot ceea ce ai lăsat în urmă”, a transmis Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”.

(Sursa foto: romanorinterferences.ro)

spot_imgspot_img
PRESShub
PRESShubhttps://www.presshub.ro/
PRESShub este mai mult decât o platformă media – este o portavoce pentru presa independentă. Creată în 2018 de Freedom House România, coagulează 44 de publicații acoperind peste jumătate din teritoriul României, acoperind și diaspora. Într-o țară unde presa locală este adesea sufocată de interese politice, PRESShub este o platformă pentru jurnalismul de la firul ierbii, care crede în puterea comunităților bine informate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

ANAF avea în derulare eșalonări la plată de 12,12...

Cseke Attila: Din punctul de vedere al UDMR, Guvernul Luca Niculescu trebuie învestit

Ministrul interimar al Dezvoltării, Cseke Attila, a declarat marți...