Atacul cu cuțitul comis luni, 19 octombrie, într-o școală din Bistrița, în care au fost rănite o profesoară și un elev, ridică semne de întrebare privind radicalizarea adolescenților și influența conținutului extremist din mediul online, scrie Aktual24.
În acest context, medicul primar psihiatru Ovidiu Alexinschi, din cadrul Institutului de Psihiatrie „Socola” din Iași, atrage atenția asupra rolului părinților, al educației și al modului în care copiii folosesc tehnologia. Specialistul consideră că simpla interzicere a accesului la instrumentele digitale nu este soluția, fiind necesare reguli clare și un mediu familial sănătos.
Medicul Ovidiu Alexinschi subliniază că exemplul oferit de părinți și regulile stabilite acasă pot influența felul în care copiii folosesc telefoanele și rețelele sociale. În opinia sa, tehnologia ar trebui utilizată în primul rând în scop educațional, iar timpul dedicat jocurilor și divertismentului online ar trebui limitat.
„Părinții sunt foarte importanți, nu doar pentru cei 7 ani de acasă. E foarte important mediul de acasă, dacă există o sănătate digitală acasă, dacă părinții nu stau mereu cu telefonul în mână. Nu există dovezi că restricționarea ajută.
Dar, regulile de utilizare sunt benefice. Instrumentele digitale trebuie utilizate în zona educațională. Partea de distracție, de comentarii, de jocuri online, o oră sau două, în zilele de weekend. Nu trebuie să existe acces permanent. E dăunător și pentru adulți, nu doar pentru copii.
Partea de extremism este seducătoare, vedem peste tot, nu doar la noi. Este un trend, este în strânsă legătură cu calitatea informației, cu educația, cu capacitatea de a înțelege ceea ce adolescenții citesc”, a precizat dr. Ovidiu Alexinschi, medic primar psihiatru, în cadrul Institutului de Psihiatrie Socola din Iași, pentru Aktual24.ro.
Continuarea, în Aktual24.ro
(Sursa foto: Captură video / Bistrițeanul)



