AKTUAL24 | Cum a motivat instanța menținerea în arest a lui Călin Georgescu

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Curtea de Apel București a motivat prelungirea arestării preventive a lui Călin Georgescu prin gravitatea presupuselor fapte, pericolul pentru ordinea publică și riscul de sustragere de la anchetă. Apărarea a susținut că vechimea faptelor și comportamentul său procesual justifică o măsură mai ușoară, scrie Aktual24.

Prin hotărârea definitivă din 28 octombrie, instanța a admis contestația DIICOT și a prelungit arestarea preventivă a lui Georgescu și a lui Ionel Rusen pentru 30 de zile, de la 29 octombrie până la 27 noiembrie inclusiv. Tribunalul București decisese anterior înlocuirea arestului cu măsura controlului judiciar.

În motivare, judecătorii au invocat natura acuzațiilor, împrejurările presupuselor fapte, urmările acestora și sentimentul de insecuritate creat în comunitate.

„În concret, starea de pericol pentru ordinea publică, fără a se identifica sau suprapune cu pericolul social al faptei penale, presupune, pe de o parte, o rezonanţă a faptei respective în comunitate, o reacţie colectivă faţă de o stare de lucruri negative, iar, pe de altă parte, o sumă de elemente care vădesc necesitatea izolării inculpatului de comunitate, elemente ce rezidă din natura şi modalitatea concretă de săvârşire a infracţiunii”, se arată în motivarea Curții de Apel București.

Completul a făcut trimitere și la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

„Cu privire la justificarea măsurii arestării preventive pe motivul necesităţii protejării ordinii publice, CEDO a admis că anumite infracţiuni pot suscita o «tulburare a societăţii» de natură să justifice o detenţie preventivă, dată fiind gravitatea deosebită a unor fapte şi reacţia particulară a opiniei publice în anumite situaţii”, au consemnat judecătorii.

Continuarea, în Aktual24.ro

Citește și: „România – o țară pe care, ca diasporean, alegi, zi de zi, să o lași în urmă”- interviu cu istoricul Raul Cârstocea (II)

(FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea)

spot_imgspot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related