Aktual24 | Patronul din Cluj cu degetul tăiat și-a înscenat răpirea

Data:

Patronul din Cluj cu degetul tăiat și-a înscenat răpirea. Polițiștii clujeni au reușit să elucideze în timp record cazul clujeanului care s-a plâns că a fost sechestrat și că i s-a tăiat un deget de către răpitori, pentru a-i fura criptomonedele din portofelul electronic.

De fapt, patronul, al cărui nume este Ciprian Călin Pop,  a înscenat totul pentru că avea probleme financiare. El i-a angajat pe răpitori să îl sechestreze, însă aceștia au încercat apoi să profite de situație și să scoată mai mulți bani de pe urma lui Pop.

„Din cercetările efectuate de către polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, Serviciul de Investigații Criminale și Poliția municipiului Cluj-Napoca – Biroul de Investiții Criminale, cu sprijinul Direcției de Investigații Criminale și suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale, respectiv Unității Teritoriale de Analiză a Informațiilor Cluj, rezultă că cele sesizate nu s-au confirmat, fiind administrate probe din care a reieșit faptul că nu a fost victima vreunei infracțiuni de lipsire de libertate în mod ilegal și nici a celei de tâlhărie calificată.

Citește și: Sunt prosumator din 2021. Cât am așteptat, ce am primit

Pe fondul problemelor medicale și financiare, victima ar fi pus la cale un plan în care, în noaptea de 15/16 ianuarie 2024, conform precizărilor acesteia, ar fi fost lipsită de libertate în mod ilegal de către 3 bărbați, într-un imobil situat în localitatea Florești.

De asemenea, conform afirmațiilor victimei, aceștia ar fi exercitat violențe asupra sa cu scopul de a obține parola de la un dispozitiv tip ‘cold wallet’ pe care ar fi deținut criptomonede.

În prezent, bărbatul de 42 de ani se află internat la spital, unde primește ingrijiri medicale.

Citește și: Forumul Judecătorilor: „Solicităm Curții de Conturi să verifice modalitatea de plată a procentelor din tranșele salariale restante din 2023”

Patronul din Cluj cu degetul tăiat este cercetat

Cercetările pentru infracțiunile sesizate continuă, urmând ca în urma administrării probatoriului, în cauză să fie dispuse măsuri legale în consecință.

În ceea ce privește bunurile reclamate ca fiind sustrase, facem precizarea că au fost identificate, iar o parte din acestea recuperate.

Referitor la sustragerea criptomonedelor și respectivului dispozitiv de tip wallet, putem să vă precizăm că fapta nu există și nu a fost creat niciun prejudiciu din partea unor terțe persoane”, a precizat IPJ Cluj.

Continuarea, în Aktual24.ro


Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Aktual24.ro)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Europa între prudență și solidaritate: ce spune bugetul despre direcția Uniunii

Într-o sală de ședință din Bruxelles, plină de dosare,...

Alegeri pentru primăria din New York: un vot pentru Mamdani sau împotriva lui Trump?

Newyorkezii își aleg marți noul primar, iar sondajele îl...

UE vrea o politică comercială cu „dublă utilitate”: Comerțul internațional, instrument pentru egalitatea de gen

Bruxelles, 3 noiembrie 2025 — Parlamentul European analizează cum...

De ce investește Germania în industria de Apărare românească

Analiză Deutsche Welle: Cu 400 de milioane de euro...