Aktual24: Salariul mediu din Moldova a devenit mai mare decât cel din Rusia. „Trăim un moment simbolic”

Data:

Salariul mediu din Republica Moldova a devenit mai mare decât cel din Rusia, a anunțat președintele Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, Radu Marian.

Radu Marian a prezentat datele Biroului Național de Statistică, potrivit cărora, salariul mediu în Moldova în luna iulie 2023 a fost de 12.176 lei, adică 681 de dolari. În Rusia, salariul mediu în iulie 2023 a fost de 670 de dolari.

„Nu pretind că totul e roz în economia Republicii Moldova, avem în continuare provocări enorme și multe probleme de rezolvat, dar trăim un moment simbolic. Evident că noi trebuie să tindem spre țările dezvoltate, dar cred că e o statistică simbolică pentru cei care încă mai cred că Republica Moldova trebuie să se integreze cu lumea rusească a sărăciei și războiului”, a scris deputatul pe pagina sa de Telegram.

Citește și: Dosarul Râul Alb, în care 6 indivizi au încercat să ucidă un activist de mediu s-a închis ca urmare a prescrierii faptelor „Justiția a avut la dispoziție toate dovezile pentru a prinde și pedepsi făptașii încă din prima zi”

Cuantumul salariului mediu lunar pe economie, prognozat pentru anul 2023 și aprobat de Executiv pe 28 decembrie 2022, a fost de 11.700 de lei.

Economistul Veaceslav Ioniță a declarat anterior pentru ZdG ca prognoza sa este că în următorii cinci ani decalajul dintre salariul minim din Republica Moldova și cel din Bulgaria, țară europeană cu cel mai mic salariu minim din UE, se va reduce. Acum salariul minim din Bulgaria îl depășește de două ori pe cel din Republica Moldova, în urmatoarea perioadă, decalajul se va reduce la 1,5 ori.

Continuare în Aktual24!

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Pixabay.com)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Halvingul Bitcoin. Calm pe piața cripto. Bitcoin a coborât la 63.000 de dolari

Halvingul Bitcoin nu a tulburat prea mult piața Bitcoin,...

Compensarea salariaților români pentru munca depusă, pe penultimul loc în UE | Curs de guvernare

Compensarea salariaților români pentru munca depusă a urcat în...

Deficitul bugetar va exploda până la finalul anului. Ce înseamnă acest lucru pentru noi

Deficitul bugetar va exploda până la finalul anului, dacă...