Derek Huffman, un cetățean american în vârstă de 46 de ani, care s-a mutat împreună cu familia sa în Rusia pentru a evita ceea ce el numește „îndoctrinarea LGBTQ+” din școlile americane, urmează să fie trimis pe frontul din Ucraina, în ciuda promisiunilor că va servi într-un rol necombatant.
Potrivit The Daily Beast, soția sa, DeAnna Huffman, a declarat într-un mesaj video – între timp șters de pe YouTube – că Derek a fost asigurat că va lucra ca reporter de război sau sudor. Fără experiență militară anterioară și cu o instruire minimă desfășurată în limba rusă, Huffman se simte acum „aruncat în gura lupilor”.
„Când ești instruit într-o limbă pe care nu o înțelegi, cum poți să spui că ai fost cu adevărat pregătit?”, s-a întrebat DeAnna. Ea a mai adăugat că întreaga familie se bazează acum pe credință pentru a trece prin această perioadă.
Huffman s-a înrolat în armata rusă în speranța obținerii cetățeniei pentru familia sa printr-un proces accelerat. De asemenea, și-a exprimat dorința de a „câștiga respectul” noii sale patrii. „Dacă îmi risc viața pentru această țară, nimeni nu va putea spune că nu fac parte din ea”, declara el recent pentru presa de stat rusă.
DeAnna, în vârstă de 42 de ani, susține că soțul ei a fost indus în eroare în procesul de recrutare și că, după o lună de serviciu, familia nu a primit nicio plată. În plus, el ar urma să fie trimis pe front după doar o săptămână suplimentară de instruire.
Continuarea, în Aktual24
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Foto: aktual24.ro)