Cel puțin 28 de persoane au fost rănite după ce o mașină a intrat într-o mulțime în Los Angeles

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Cel puțin 28 de persoane au fost rănite, sâmbătă, după ce un vehicul „necunoscut” a intrat într-o mulțime în East Hollywood, a anunțat Departamentul de Pompieri din Los Angeles, potrivit CNN.

Locația, situată pe West Santa Monica Boulevard, se află în apropierea unei săli de concerte.

Trei dintre victime au fost transportate la spital în stare critică, șase în stare gravă, iar 19 în stare stabilă, a precizat departamentul.

Imagini video de la fața locului au surprins mai multe persoane rănite întinse pe stradă și pe trotuar, în timp ce primeau îngrijiri medicale. Unele dintre ele au fost transportate pe tărgi, în timp ce poliția a izolat zona.

Departamentul de Pompieri a coordonat triajul victimelor și transportul acestora de la locul incidentului, care a avut loc în jurul orei 2 dimineața (ora locală). Un număr de 124 de pompieri au intervenit la fața locului, a mai transmis LAFD.

Citește și: O persoană a murit, iar alte șase au fost rănite într-un atac cu drone al Rusiei asupra orașului ucrainean Odesa. Printre victime, și un copil

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Foto: Captură video)

spot_imgspot_img
PRESShub
PRESShubhttps://www.presshub.ro/
PRESShub este mai mult decât o platformă media – este o portavoce pentru presa independentă. Creată în 2018 de Freedom House România, coagulează 44 de publicații acoperind peste jumătate din teritoriul României, acoperind și diaspora. Într-o țară unde presa locală este adesea sufocată de interese politice, PRESShub este o platformă pentru jurnalismul de la firul ierbii, care crede în puterea comunităților bine informate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related