Allianz-Țiriac Asigurări se alătură Fundației Metropolis cu o sponsorizare de 1 milion de euro pentru construcția celei mai mari clinici de psihiatrie pediatrică

Data:

Allianz-Țiriac Asigurări se alătură Fundației Metropolis cu o sponsorizare de 1 milion de euro pentru construcția celei mai mari clinici de psihiatrie pediatrică.

Fundația Metropolis, prin inițiativa Spitale Publice din Bani Privați, a primit o sponsorizare în valoare de 1 milion de euro de la Allianz-Țiriac Asigurări pentru construcția Clinicii de Psihiatrie Pediatrică Prof. Dr. Alexandru Obregia.

Aflată acum în etapa de proiectare, noua clădire va avea o suprafață de peste 4000mp, subsol, parter și 4 etaje amenajate în spații dedicate tratării bolilor mintale severe în mod corespunzător, adresând un circuit complet de la supraveghere, la vindecare.

„Inițial ne propusesem să renovăm secția actuală și să extindem clinica la mansarda clădirii. Însă tot nu am fi acoperit nevoia stringentă de spațiu pentru tratarea copiilor.

Am început să ne gândim timid la cum ar fi să construim o clădire nouă, un spațiu special dedicat pentru tratarea copiilor cu boli mintale, însă costurile ne trezeau la realitate.

Până în momentul în care oamenii minunați de la Allianz-Țiriac Asigurări au transformat gândul nostru timid într-o realitate palpabilă.

Sunt recunoscător că am întâlnit în cadrul companiei oameni cu suflet mare, care au vibrat alături de noi și au simțit ceea ce simțim și noi, astfel că prezența lor alături de mine și de Fundația Metropolis este cel mai mare câștig.

Și am avut onoarea de a descoperi o companie extrem de implicată în societate prin multitudinea de activități derulate, nu numai în domeniul sănătății, ci și al educației, mediului și al sustenabilității. (…)

La an aniversar, le doresc partenerilor de la Allianz-Țiriac Asigurări încă 30 de ani de fapte bune și succes pe toate planurile!”, a declarat Codin Maticiuc, fondator Spitale Publice din Bani Privați.

Citește și: Cheia succesului: ce profesii definesc piața muncii din România și cum să pregătești un CV impresionant

Construcția celei mai mari clinici de psihiatrie pediatrică va începe la finalul anului 2024

Nevoia de implicare în domeniul sănătății, în special pentru copii, nu este doar a Fundației Metropolis, ci și a companiei Allianz-Țiriac Asigurări.

„Pentru noi, în Allianz-Țiriac Asigurări, business-ul nu este singura preocupare consecventă. Grija față de comunitate este parte din ADN-ul nostru și ne implicăm activ în rezolvarea problemelor în domenii critice, precum sănătate, educație sau sport.

Iar acest proiect, derulat împreună cu Fundația Metropolis, credem că este de o importanță majoră și este esențial să recunoaștem că sănătatea mintală a copiilor nu este doar responsabilitatea părinților, ci și a noastră.

Citește și: Piedone nu se retrage din cursa pentru Primăria Capitalei

Allianz-Țiriac Asigurări se alătură Fundației Metropolis

Investiția în sănătatea mintală a copiilor noștri este o investiție în viitorul nostru. Copiii de astăzi vor fi liderii, inovatorii și colegii noștri de mâine.

Să ne asigurăm că le oferim cele mai bune șanse de a crește sănătoși, echilibrați și pregătiți să contribuie pozitiv la societatea noastră, este o prioritate esențială pentru viitorul nostru colectiv”, declară Daniela Covăcescu, director Operațiuni Allianz-Țiriac Asigurări.

Copiii bolnavi au reprezentat în permanență o prioritate în selectarea proiectelor și vor continua să rămână în centrul activității Fundației Metropolis.

Construcția celei mai mari clinici de psihiatrie pediatrică din cadrul Spitalului de Psihiatrie Prof. Dr. Alexandru Obregia, București, va începe la finalul anului 2024 și vor beneficia anual peste 5000 de copii cu afecțiuni psihice severe, în regim de internare continuă.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

[td_block_11 custom_title="Related Article" limit="1" post_ids="328426"]
spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Cutremur politic în toată Europa după alegerile europarlamentare

Cutremur politic în toată Europa după alegerile europarlamentare, afirmă...

S-au bătut la secția de vot. 65 de dosare penale întocmite

S-au bătut la secția de vot. A fost nevoie...

Premieră în politica românească. Independentul Nicu Ștefănuță intră singur în Parlamentul European

Premieră în politica din România. Este pentru prima dată...

Independentul Mihai Polițeanu, victorie surpriză la primăria Ploiești

Una dintre cele mai mari surprize la alegerile locale...