Motto: „Dacă-mi puneai muzica asta acasă, te puneam să o închizi! Aici e fantastică!” (nevastă-mea)
Luni, 13 iulie 2026, la Arenele Romane, am fost scufundați în cea mai cultă muzică rock. Rock-ul progresiv al anilor ’80 a fost readus la viață de patru „granzi” ai genului. (o varianta aproape identică a concertului de la București este aici.)
Eram „înaintea erei noastre”, prin 1985, adică atunci când Ceaușescu ne „ocrotea” părintește de „decadența Occidentului putred”, când mi-a căzut în mână un vinil cu King Crimson. Era „Larks’ Tongues in Aspic”, care m-a lăsat cu gura căscată… la propriu! Nu mai ascultasem așa ceva! Mi-am ciulit urechile, l-am ascultat de zeci de ori și mi-am sacrificat toate economiile – am dat 400 de lei pe el. Așa „am intrat în rândul lumii”, adică în circuitul celor care își împrumută discuri. Rezultatul a fost că am avut acces la din ce în ce mai multă muzică „serioasă”. Credeți-mă că pe vremea aceea nici nu visam să vedem vreun concert cu o astfel de muzică.
S-a întâmplat după atâția ani, la București!
Chiar este cea mai progresivă muzică!
King Crimson este una dintre cele mai influente și revoluționare trupe din istoria muzicii rock, fondată în Londra în 1969 de chitaristul și compozitorul Robert Fripp. Albumul de debut In the Court of the Crimson King (1969, cu Greg Lake, ulterior la ELP și Asia) a redefinit practic limitele muzicii rock, combinând pentru prima dată elemente de jazz, muzică clasică, avangardă și rock într-un mod care nu mai fusese auzit până atunci, devenind piatra de temelie a genului rock progresiv. De-a lungul a peste cinci decenii de activitate, cu numeroase schimbări de componență și reinventări stilistice radicale, King Crimson a influențat generații întregi de muzicieni – de la Genesis și Yes, până la Radiohead, Tool și Dream Theater – demonstrând că muzica rock poate fi la fel de complexă, intelectuală și inovatoare ca orice altă formă de artă. Fripp și colaboratorii săi au refuzat sistematic să se conformeze tendințelor comerciale ale momentului, preferând să exploreze teritorii muzicale necartografiate, ceea ce face ca muzica trupei să sune surprinzător de proaspătă și relevantă chiar și astăzi, la peste 55 de ani de la debut.
Continuarea, în Contributors.ro
Citește și: Festivalurile de Blues din România – O pasiune care vibrează în fiecare vară
(Sursa foto: Tony Levin Official Page / Facebook)
