În cea de-a patra ediție a seriei „Dialoguri despre jurnalism”, Alec Russell, redactorul-șef al secției internaționale al Financial Times, a discutat despre viitorul jurnalismului cu Dan Perry, mentor al programului Rațiu și fost redactor la Associated Press, a anunțat Programul de mentorat pentru jurnaliști al Rațiu Forum pe pagina de Substack.
Oricine poate fi acum reporter și editor, prin intermediul rețelelor sociale, având un public potențial de milioane de oameni. Așadar, ce se întâmplă cu reporterii profesioniști și cu editorii adevărați? Aceasta a fost întrebarea abordată în cadrul sesiunii din această săptămână a „Dialogurilor Rațiu despre jurnalism”, alături de Alec Russell, corespondent străin cu o vastă experiență și redactor-șef la Financial Times.
Gazda sa a fost mentorul Rațiu Forum, Dan Perry, fostul redactor-șef al Associated Press pentru Europa, Africa și Orientul Mijlociu, cei doi având o istorie comună care se întinde pe mai bine de trei decenii. Amândoi și-au început carierele de corespondenți internaționali la București, în săptămânile care au urmat revoluției anticomuniste din România din 1989, care l-a răsturnat pe Nicolae Ceaușescu, a transformat traiectoria țării și a condus, în cele din urmă, la democrația de care se bucură România astăzi. Acest lucru a constituit punctul de plecare pentru o discuție amplă și pertinentă despre ceea ce s-a întâmplat cu jurnalismul de atunci încoace – și dacă profesia poate continua să-și joace rolul tradițional în susținerea societății democratice.
Russell a susținut că, în ciuda schimbărilor tehnologice radicale din ultimii 35 de ani, misiunea fundamentală a jurnalismului nu s-a schimbat. Sarcina rămâne aceea de a înțelege ce se întâmplă și apoi de a prezenta informațiile cititorilor sau publicului într-un mod inteligibil, interesant, echilibrat, imparțial și precis.
„Uneori ne lăsăm prinși în capcana gândirii de grup. Ne scapă anumite povești. Le minimalizăm. Le tratăm cu dispreț. Și îi ignorăm pe politicienii pe care îi considerăm nedemni de atenția noastră, iar apoi, Doamne, se trezesc că au obținut 40% din voturi.” — Alec Russell
Perry a orientat discuția către public. Internetul și rețelele sociale au eliminat barierele de acces care defineau odinioară jurnalismul. În trecut, pentru a înființa un ziar erau necesare tipografii, camioane, rețele de distribuție și chioșcuri de ziare; astăzi, practic oricine poate, teoretic, să publice conținut pentru miliarde de oameni. Este aceasta o democratizare magnifică a informației — sau un haos care amenință jurnalismul și, în ultimă instanță, democrația?
Russell a fost de acord că schimbarea în ceea ce el a numit „mijloacele jurnalismului” a fost radicală. În 1990, un reporter înarmat cu un stilou și un caiet lucra în mare parte pentru a descoperi informații în mod independent. Astăzi, jurnaliștii se confruntă cu un ocean de informații disponibile instantaneu și trebuie să se distingă prin găsirea a ceea ce alții nu pot găsi.
Amândoi au subliniat o schimbare cu consecințe și mai mari: jurnaliștii nu mai sunt intermediari necesari între persoanele influente și public. Companiile, instituțiile și politicienii pot comunica acum direct prin intermediul rețelelor sociale și al propriilor platforme video.
Russell a remarcat că, din ce în ce mai des, politicienii renunță la interviurile tradiționale în favoarea unor videoclipuri scurte în care pot enumera punctele de discuție, pot ignora întrebările incomode și pot difuza materialul nemontat — fără a fi nevoiți să se supună întrebărilor incomode ale unui jurnalist. Totuși, el și-a exprimat convingerea că există încă suficienți oameni care recunosc valoarea informațiilor de încredere și sunt dispuși să plătească pentru ele. Acest lucru, a spus el, îi susține încrederea în viitorul jurnalismului.
Perry și-a exprimat îngrijorarea cu privire la societate, chiar dacă jurnalismul va supraviețui. El a descris posibila apariție a unei societăți informaționale cu două niveluri: o elită relativ restrânsă, capabilă și dispusă să plătească pentru un jurnalism riguros, și un public mult mai larg care acceptă modelul descris de Russell și consumă din ce în ce mai mult informații neverificate, manipulative sau pur și simplu false. Minoritatea informată ar ști mai bine cum să voteze și să investească, devenind mai bogată și chiar mai capabilă să plătească pentru informații de calitate superioară — un fel de comunitate închisă formată din jurnaliști și public, înconjurată de un ecosistem informațional mai larg, indiferent față de adevărul verificat și chiar ostil față de „experți” – printre care se numără și jurnaliștii.
„Există o comunitate închisă formată din jurnaliști, cititorii și publicul acestora, pe de o parte, și restul umanității, pe de altă parte, ceea ce reprezintă o provocare pentru democrație.” — Dan Perry
Russell a susținut că, de fapt, nu a existat niciodată o „epocă de aur” în care toată lumea să fi fost bine informată. Tabloidele britanice din tinerețea sa publicau în mod obișnuit știri ridicole — exemplul său memorabil a fost un presupus bombardier B-52 descoperit pe Lună. Perry a replicat că chiar și tabloidele aveau redactori și cel puțin o oarecare obligație reziduală față de o versiune a adevărului. Ideea mai generală a lui Russell era că publicul nu trebuie subestimat: alegătorii pot fi conduși de populiști pentru o vreme, dar pot, de asemenea, să recunoască eșecul, să devină deziluzionați și să respingă politicienii ale căror afirmații se dovedesc false. El a recunoscut pericolul enorm și nerezolvat reprezentat de platformele de socializare și de giganții tehnologici care se opun să fie tratați ca editori, dar spune că nu-și pierde speranța.
Perry a adus apoi în discuție amenințarea reprezentată de „deepfakes” și de realitățile fabricate, capabile să provoace panică în masă înainte ca organizațiile de știri convenționale să poată corecta informațiile. Acest lucru a dus la o întrebare mai fundamentală: jurnalismul este doar o afacere sau are o funcție socială? Este, într-un anumit sens, o încredere publică? Și dacă jurnalismul revendică un rol special în democrație, cine le-a dat jurnaliștilor dreptul să îl îndeplinească?
Discuția s-a îndreptat apoi către retragerea Statelor Unite din promovarea democrației. Russell a descris propriile sale reportaje recente despre Departamentul de Stat, susținând că o instituție care a promovat mult timp idealurile democratice — oricât de selectiv și de ipocrit ar fi fost acest lucru — devine un agent al ideologiei „America First”. Perry a rezumat această transformare în mod dur: odată, America își aplica idealurile în mod selectiv; acum, din ce în ce mai mult, pare să nu le mai aplice deloc.
Russell a fost de acord că acest lucru reprezintă o retragere de la principiile pe care amândoi, începându-și carierele în mijlocul optimismului democratic de la începutul anilor 1990, sperau odată că vor putea fi considerate de la sine înțelese. Dar el i-a avertizat totodată pe jurnaliști să nu se ia prea în serios. Reporterii nu sunt echivalenți cu politicienii sau judecătorii, a spus el; uneori sunt pur și simplu muște enervante, care zumzăie în jurul celor puternici în căutarea unor știri.
Perry a întrebat: „Dacă jurnaliștii sunt doar niște muște enervante, de ce ar trebui să-i asculte cineva? Cine i-a numit câini de pază? Și dacă autoritatea lor provine doar din piață, ce se întâmplă când piața dispare?”
„Trebuie să ții minte un singur lucru, și anume să te străduiești să faci lucruri extraordinare. Iar dacă faci lucruri extraordinare, oamenii le vor citi și vor fi dispuși să plătească pentru ele.” — Alec Russell.
Russell a recunoscut amploarea provocării. Jurnalismul, a insistat el, rămâne esențial pentru o societate funcțională, deoarece chiar și cei mai bine intenționați oameni aflați la putere au nevoie de o supraveghere din exterior. Însă jurnaliștii din presa mainstream au oferit, la rândul lor, muniție populiștilor. Aceștia cad pradă gândirii de grup, omit știri, ignoră probleme pe care le consideră sub demnitatea lor și, uneori, îi privesc de sus pe politicieni care apoi obțin 40% din voturi.
Discuția s-a încheiat cu o referire la viitorul corespondenței din străinătate și cu sfaturi pentru tinerii jurnaliști. Vechiul model, în care zeci de ziare aveau corespondenți în întreaga lume, s-a prăbușit în mare măsură. Dar au apărut noi organizații, iar Russell a susținut că corespondenții internaționali rămân necesari — cu condiția să facă mai mult decât să relateze pur și simplu ce s-a întâmplat în țările respective în ziua respectivă. Informația se găsește acum peste tot. Corespondenții trebuie să producă ceva special, distinctiv și remarcabil.
Mesajul său final adresat viitorilor jurnaliști a fost, prin urmare, de o simplitate izbitoare. Formatele se pot schimba — video, audio, text —, dar misiunea esențială rămâne aceeași. Aflați ceva. Prezentați-l într-un mod convingător și imparțial. Faceți o muncă de calitate, iar oamenii o vor citi și vor plăti pentru ea.
A fost o concluzie optimistă a unei conversații care a ridicat întrebări profund tulburătoare. Jurnalismul poate fi asediat, modelele sale de afaceri perturbate, iar autoritatea sa atacată. Dar, atât pentru Russell, cât și pentru Perry, rolul său în tragerea la răspundere a puterii și în susținerea unei societăți funcționale rămâne indispensabil — chiar dacă profesia trebuie acum să muncească mai mult ca niciodată pentru a dovedi că merită să fie ascultată.
Nicolae Rațiu, președintele Fundației Caritabile a Familiei Rațiu, a rezumat situația: „Jurnalismul rămâne, în ciuda tuturor provocărilor, inclusiv a celor venite din partea rețelelor sociale necontrolate, cheia pentru tragerea la răspundere a politicienilor și a guvernului. Nevoia ca mass-media liberă și independentă să fie susținută și protejată este mai vitală ca niciodată.” Aceasta este provocarea copleșitoare cu care se confruntă tânăra generație de astăzi.
Citește dialogul integral dintre Alec Russell și Dan Perry pe pagina de Substack a Programului de mentorat pentru jurnaliști al Rațiu Forum.
Citește și: Câștigătorii Programului de mentorat pentru jurnaliști al Rațiu Forum din 2026
(Foto: Captură video)
