Amendă de 12.000 de lei aplicată unei femei din Argeș care a abandonat doi pui de pisică

Data:

Polițiștii Biroului Protecția Animalelor Argeș au depistat, în baza unei sesizări, o femeie de 48 de ani, din Leordeni, despre care s-a stabilit, în urma verificărilor, că a abandonat doi pui de pisică, în vârstă de aproximativ 21 de zile, pe un teren viran de pe raza localității de domiciliu.

Având în vedere că în aceste condiții, cele două exemplare feline se aflau într-o situație cu potențial letal, polițiștii au emis un ordin de plasare a animalelor într-un adăpost, cele două exemplare feline fiind preluate și cazate la un asăpost specializat de pe raza comunei Moșoaia.
„Ca urmare a abaterii constatate, femeia în cauză a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 12.000 de lei, conform Legii 205/2004 privind protecția animalelor”, precizează IPJ Argeș.

Ce fapte se pedepsesc cu amenzi

Deținerea unei pisici, a unui câine sau a oricărui animal, implică o responsabilitate

„Chiar și lipsirea de supraveghere sau lipsa de îngrijire față de animalul deținut poate să ducă la situații care să implice răspunderea materială, răspunderea civilă, sau chiar răspunderea penală a proprietarului sau deținătorului. Multe dintre aceste situații sunt fapte ce constituie în mod evident o încălcare a legii, cum ar fi actele de cruzime, rănirea, schinguirea, omorârea fără drept a unui animal“, precizează IPJ Argeș.

Polițiștii Biroului Protecția Animalelor Argeș recomandă tuturor posesorilor de câini și pisici să se preocupe de bunăstarea animalelor, de hrană, adăpost, starea de sănătate, precum și de supravegherea animalelor, astfel încât să prevină neplăcerile față de alte persoane, pentru a se bucura de beneficiile deținerii de animale.

Având în vedere numărul mare de animale care au nevoie de adopție din cele două specii amintite, polițiștii transmit că sterilizarea exemplarelor deținute este foarte importantă în acest context.

Abandonarea animalelor de vârste foarte mici, dar și lăsarea fără hrană și adăpost, sunt sancționate de Legea 205/2004 privind protecția animalelor.

„De asemenea, reamintim faptul că identificarea exemplarelor canine prin microcipare, precum și sterilizarea acestora, cu unele excepții, reprezintă aspecte obligatorii conform O.U.G. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân„, mai precizează IPJ Argeș.

Citește și: O intersecție importantă din București, reconfingurată, cu pasaj și eliminarea trecerilor de pietoni

Când vorbim de infracțiuni

Alte fapte ce atrag răspunderea sunt lăsarea în libertate fără supraveghere, precum și deținerea unor câini din rase periculoase ori cu comportament agresiv, fără îndeplinirea condițiilor legale, neprevenirea atacului canin, sunt sancționate de Legea 61/1991 privind normele de conviețuire socială, OUG 55/2002 privind regimul de deţinere al câinilor periculoşi sau agresivi și Legea 205/2004 privind protecția animalelor. Totodată din punct de vedere al răspunderii legale, proprietarii sau deținătorii temporari sunt obligați să ia toate măsurile pentru prevenirea atacului canin, nerespectarea acestui aspect putând fi sancționată contravențional, sau putând chiar întruni elementele constitutive ale unei infracțiuni.

Foto: (ilustrativ) Facebook

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!
1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Un sucevean aflat în arest la domiciliu pentru trafic de droguri a evadat

Un bărbat în vârstă de 43 de ani din...

Stradă surpată în Slănic Prahova. Geologi și specialişti caută explicații| FOTO

Stradă surpată în Slănic Prahova. Specialişti din cadrul Institutului...