Aproape 1.000 de zboruri au avut întârzieri în ultima săptămână, pe Aeroportul Otopeni

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Un număr de 957 de zboruri (aterizări şi decolări) au înregistrat în intervalul 30 iunie – 6 iulie întârzieri mai mari de 30 minute pe Aeroportul Henri Coandă, iar 56 de curse au fost anulate de companiile aeriene care ar fi trebuit să le opereze, potrivit datelor Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB), informează Agerpres.ro.

„Companiile aeriene care au operat aceste zboruri au comunicat că întârzierile au fost generate de cauze precum rotaţia aeronavei sau a echipajului, restricţiile pe rută, lipsa echipajului (piloţi sau însoţitori de bord) sau a aeronavei, încărcarea/descărcarea obiectelor voluminoase, facilităţile de aeroport sau defecţiuni ale aeronavei. Numărul întârzierilor corespunde, în general, cotei de piaţă a companiilor aeriene pe AIHCB, astfel încât cele mai multe s-au înregistrat la Wizzair (264 de zboruri), TAROM (162 de zboruri), Ryanair (148) şi Blue Air (99 de zboruri)”, spun reprezentanţii CNAB.

Citește continuarea pe Agerpres.ro

Citește și: Liderii PSD nu știu unde au ajuns peste 60 milioane de lei, pentru promovarea partidului în presă

Urmăriți PressHUB și pe Google News

spot_imgspot_img
PRESShub
PRESShubhttps://www.presshub.ro/
PRESShub este mai mult decât o platformă media – este o portavoce pentru presa independentă. Creată în 2018 de Freedom House România, coagulează 44 de publicații acoperind peste jumătate din teritoriul României, acoperind și diaspora. Într-o țară unde presa locală este adesea sufocată de interese politice, PRESShub este o platformă pentru jurnalismul de la firul ierbii, care crede în puterea comunităților bine informate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Deutsche Welle | Opt ani și nouă sentințe pentru 10 august

Sentința din Dosarul 10 August nu e doar despre...

Ce au fost protestele din 10 august 2018

Protestele din 10 august 2018 au rămas unul dintre...