Fostul director al SRI Eduard Hellvig a participat în nume personal la forumul energetic P-TEC, organizat la Atena pe 6–7 noiembrie 2025, a precizat un purtător de cuvânt al Atlantic Council, într-un răspuns pentru NewsCenter.ro. Organizația afirmă că Hellvig nu a avut niciun rol în programul public și că nu cunoaște detaliile întâlnirilor sale.
Înscrierea la eveniment a fost deschisă publicului, iar informațiile au fost distribuite către zeci de mii de persoane. Aproximativ 1.000 de reprezentanți ai instituțiilor guvernamentale, companiilor, presei și organizațiilor nonprofit au participat la reuniune.
„Domnul Eduard Hellvig a participat la P-TEC în nume personal”, a transmis Atlantic Council. Organizația a precizat că a interacționat cu acesta în calitate de fost oficial guvernamental și lider din mediul de afaceri, dar că nu are în prezent o relație formală sau de consiliere cu el.
Cristian Bușoi l-a înlocuit pe Bogdan Ivan
Ministerul Energiei a fost reprezentat de secretarul de stat Cristian Bușoi, finul lui Hellvig, potrivit NewsCenter.ro. Bușoi a declarat publicației că l-a înlocuit în ultimul moment pe ministrul Bogdan Ivan, care participa la Congresul PSD, și că a intervenit în dezbaterea despre energia nucleară.
„Invitațiile au venit separat pentru fiecare minister în parte și pentru Transgaz”, a explicat Bușoi, negând că s-ar fi ocupat de organizarea participării României.
Ce s-a semnat
La Atena, Nova Power & Gas și Transgaz au semnat cu Atlantic-SEE LNG Trade un memorandum neangajant privind aprovizionarea cu gaze americane prin Coridorul Vertical. Documentul prevedea negocierea achiziției de către Nova a 20 TWh anual, timp de 20 de ani, începând din 2030.
E-INFRA a transmis ulterior că interesul Nova viza alimentarea propriilor centrale pe gaz, că negocierile nu au ajuns la un proiect de contract și că memorandumul a expirat în februarie 2026 fără efecte.
Mai multe detalii în articolul din NewsCenter.ro.



