Audieri în Comisiile IT ale Parlamentului. USR: „Peste o sută de instituții se pot afla oricând în situația ANCPI”

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Instituțiile publice din România nu sunt protejate, deși sunt cheltuite sume uriașe pentru mentenanță și securitate cibernetică, astfel că peste o sută de instituții se pot afla oricând în situația Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, a cărei activitate a fost blocată timp de aproape o lună în urma unui atac cibernetic, a transmis USR într-un comunicat de presă. Concluzia a rezultat în urma a aproape trei ore de audieri în ședința comună a Comisiilor de IT din Senat și Camera Deputaților, convocată de parlamentarii USR Radu Mihaiu și Ciprian Rus.

Potrivit USR, audierile din Comisiile IT au arătat că în România există „o listă extinsă” de instituții publice vulnerabile, inclusiv ministere și agenții. În cursul anului 2025, Centrul Național Cyberint a trimis 223 de notificări în acest sens. La rândul său, doar în cursul anului 2026, Directoratul Național de Securitate Cibernetică a trimis către 2.400 de instituții publice de nivel național notificări în care au fost semnalate peste 40.000 de vulnerabilități.

„Discuțiile de astăzi mi-au confirmat că întrebările care se pun acum sunt „câte alte instituții s-ar putea trezi în situația ANCPI?” și, mai ales, „când?”. Avem o mare problemă. E vorba și de erori tehnice, dar și mai grave sunt cele instituționale, care permit și chiar favorizează astfel de atacuri. Sunt componente care nu sunt acoperite de contractele de mentenanță, sunt componente expirate, evident pline de vulnerabilități. Toate acestea pentru că la nivelul conducerii instituțiilor nu există conștientizarea pericolului real pe care îl prezintă atacurile cibernetice. Realitatea este că instituțiile din România nu sunt protejate, că avem zeci, poate chiar sute de instituții care se pot afla oricând în situația ANCPI”, a declarat deputatul USR Radu Mihaiu, președintele Comisiei pentru tehnologia informației și comunicațiilor din Camera Deputaților.

Citește și: Vizită de cooperare judiciară a CSM la Ankara, în timp ce rapoartele internaționale vorbesc despre o justiție turcă „capturată” de Erdoğan

„Concluzia audierii este dureros de simplă: atacul asupra ANCPI nu a fost o fatalitate, ci un eșec anunțat. Instituția fusese avertizată asupra vulnerabilităților, soluțiile erau cunoscute, dar măsurile necesare nu au fost puse în practică la timp. Dacă migrarea în cloud s-ar fi făcut atunci când trebuia, nu am fi ajuns la un blocaj de asemenea proporții. Dacă plățile ar fi fost mutate pe Ghișeul.ro, riscul creat de menținerea ePay nu ar mai fi existat. Totul a rămas la stadiul de ‘dacă’. După cazul ANCPI, întrebarea nu mai este dacă va fi paralizată o altă instituție a statului, ci care va fi următoarea”, a susținut senatorul Ciprian Rus, președintele Comisiei pentru comunicații, tehnologia informației și inteligență artificială din Senatul României.

Potrivit comunicatului USR, audierile din Comisiile IT reunite au scos la iveală faptul că reprezentanții Autorității pentru Digitalizarea României au mințit atunci când au susținut, în luna martie 2026, că aplicația e-Terra a fost migrată în cloud-ul guvernamental. De asemenea, a reieșit faptul că ANCPI a primit mai multe notificări cu privire la vulnerabilitățile existente în sistemele sale, inclusiv una de la Centrul Național Cyberint din cadrul SRI încă din anul 2021. Cu toate acestea, Agenția nu a luat măsurile necesare pentru a preîntâmpina un atac cibernetic, iar efectele s-au văzut 6 ani mai târziu.

Nu în ultimul rând, din declarațiile reprezentanților ANCPI a reieșit că atacul a fost depistat după circa 86 de ore, lucru cu atât mai inacceptabil cu cât instituția derulează contracte de zeci de milioane de euro pentru securitate cibernetică și mentenanță, consideră reprezentanții USR.

În ceea ce privește termenul în care aplicația e-Terra va fi deschisă publicului larg, cel mai optimist termen avansat de reprezentanții ANCPI este săptămâna viitoare.

spot_imgspot_img
PRESShub
PRESShubhttps://www.presshub.ro/
PRESShub este mai mult decât o platformă media – este o portavoce pentru presa independentă. Creată în 2018 de Freedom House România, coagulează 44 de publicații acoperind peste jumătate din teritoriul României, acoperind și diaspora. Într-o țară unde presa locală este adesea sufocată de interese politice, PRESShub este o platformă pentru jurnalismul de la firul ierbii, care crede în puterea comunităților bine informate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Funky Citizens dă în judecată CSM: „Democrația se apără cu mijloace democratice”

Funky Citizens a anunțat miercuri că va acționa în...

Rețeaua care leagă Baza Kogălniceanu de zborul la Mykonos

Cum se citesc călătoriile-cadou cu avionul privat la Mykonos...