AUR conduce în preferințele electoratului pentru alegerile parlamentare, cu un avans de aproximativ 20 de procente față de următoarele două clasate, PSD și PNL, care își dispută îndeaproape a doua poziție, potrivit Barometrului Informat.ro – INSCOP Research, ediția a XIV-a, realizat în perioada 1 – 7 septembrie 2026.
„Prelungirea excesivă a crizei politice, cu toate costurile de economice, sociale și de imagine, tinde să aplatizeze scorurile electorale ale partidelor care au compus fosta coaliție de guvernare, nicunul nedepășind pragul de 20%. Dacă imediat după moțiunea de cenzură, PNL a înregistrat un salt electoral important, cele 4 luni de guvern interimar au erodat capitalul electoral acumulat în acel context de liberali care au revenit la procentele de dinainte de moțiunea de cenzură. PSD și USR se stabilizează, cu foarte ușoare recuperări de alegători mai ales în zona votanților mobilizați, iar AUR se menține în jurul procentului de 40%”, a declarat directorul INSCOP Research, Remus Ștefureac.
Intenție vot alegeri parlamentare
Raportat la cei care au exprimat preferința pentru un partid din listă, indiferent dacă declară că s-ar duce sau nu sigur vot (70.6% din total eșantion)
AUR: 39.7% (față de 38.2% în mai 2026).
PSD: 18.7% (față de 17.5% în mai 2026).
PNL: 16.3% (față de 20.3% în mai 2026).
USR: 9% (față de 10% în mai 2026).
UDMR: 5.5% (față de 5% în mai 2026).
SENS: 4.1% (față de 2.5% în mai 2026).
SOS România: 2.7% (față de 2.9% în mai 2026).
POT: 2.7% (față de 1.9% în mai 2026)
Raportat la cei care au exprimat preferința pentru un partid din listă și au declarat că ar merge sigur la vot (45% din total eșantion)
AUR – 40.2% (41,4% în mai 2026),
PNL – 17.2% (21,9% în mai 2026)
PSD – 16.4% (13,3% în mai 2026)
USR – 11.4% (10,8% în mai 2026).
UDMR – 4.8% (3,4% în mai 2026)
SENS – 4.8% (2,3% în mai 2026)
POT – 2.2% (1,7% în mai 2026)
SOS România – 1.8% (3,1% în mai 2026)
Datele sondajului au fost culese în perioada 1 – 7 septembrie 2026. Metoda de cercetare: interviu prin intermediul chestionarului. Datele au fost culese prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul eșantionului simplu aleator fiind de 1100 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupație) pentru populația neinstituționalizată a României, cu vârsta de 18 ani și peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 3%, la un grad de încredere de 95%.
(FOTO: Inquam Photos / George Călin)



