Brîndușa Armanca

120 ARTICOLE
Ziaristă, scriitoare şi profesor universitar în jurnalism. A fost directoarea Institutului Cultural Român din Budapesta (2006-2012), calitate diplomatică în care a deținut președinția Uniunii Europene a Institutelor Culturale, EUNIC Hungary. A lucrat ca redactor în echipe prestigioase la Radio Europa liberă, la publicații ca Expres, Temesvári Új Szó, Orizont sau Ziua, unde a fost director coordonator editorial, precum și la TVR Timişoara, studio regional pe care l-a condus ca director timp de şase ani. Realizează rubrica Media culpa în revista „22” și continuă corespondențele la Radio Europa liberă. În afara sutelor de articole de presă, interviuri, emisiuni de radio şi televiziune care fac parte din viaţa unui jurnalist activ, a publicat volume de media și a realizat filme documentare recompensate cu premii naționale și internaționale, iar activitatea culturală cu Distincția Academiei Române și cu o înaltă distincție culturală a din partea ministrului culturii ungar pentru diplomație culturală. Este membră a Uniunii Scriitorilor și a numeroase organizații ca GDS, Societatea Timișoara, AZIR/AEJ, ECREA.

Revoluția din 1989 va avea un itinerariu jalonat în Timișoara cu fonduri din PNRR

Realizarea unui traseu al Revoluției din '89 la Timișoara a devenit certitudine. Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) va finanța proiectul cu peste...

Ce nu înțelege Robert Turcescu

Turcescu a ratat examenul de conștiință odată cu statutul său din ce în ce mai confuz: jurnalist acționatde mai multe butoane de comandă, politician...

Ana Blandiana: A fost infinit mai tragic pentru o femeie, în închisorile comuniste

Școala de Vară de la Sighet, organizată de peste două decenii la Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței, este întotdeauna o experiență nouă, chiar...

Zidurile Memorialului de la Sighet s-au umplut de suspine. Suferința și înălțarea deținuților politici

De aproape trei decenii la Memorialul Sighet se ține o Școală de vară fondată de Ana Blandiana și Romulus Rusan. În 2022, au venit...

PressHub – refugiu și ecou pentru presa locală independentă

PressHub, azi o rețea cu peste 30 de redacții și freelanceri, a devenit un refugiu pentru jurnaliștii care vor să dezvăluie corupția din orașul...

Ultima oră

Acțiuni în zona aeroporturilor, pentru verificarea transportului de persoane

Direcția de Poliție Transporturi a organizat săptămâna aceasta o acţiune...

50 de milioane de euro pentru modernizarea rețelelor de termoficare în Oradea | Bihoreanul

Primăria Oradea a depus joi la Ministerul Energiei un...

Festivalul Internațional de Teatru „Povești” începe astăzi la Alba Iulia | Alba24

Festivalul Internațional de Teatru „Povești” începe duminică la Alba...
spot_img