Marian Pavalasc

151 ARTICOLE
Marian Păvălașc este jurnalist din anul 2002, când a început să scrie în presa locală din Galați. În presa centrală a ajuns 2011. Acum este un reporter freelancer și scrie materiale de news, dar și materiale de investigație. El este și coordonatorul proiectului Clever News Center, o agenție de conținut jurnalistic.

NewsCenter.ro: Nemulțumiri în PSD pentru că partidul a rămas și fără miniștri, și fără funcția de premier din 2027

Primele semne serioase de nemulțumire încep să apară în interiorul PSD după negocierile politice care au urmat căderii Guvernului condus de Ilie Bolojan. Potrivit...

Vladimir Ionaș, ministrul desemnat la Dezvoltare, a fost șase ani consilierul lui Hrebenciuc

Poate cea mai controversată nominalizare din viitorul cabinet condus de Eugen Tomac este cea a sociologului Vladimir Ionaș pentru funcția de ministru al Dezvoltării....

Centrala-gigant de la Mintia se apropie de finalizare, dar încă nu are gazele necesare funcționării

Investiția de peste 1,2 miliarde de euro ar putea produce aproape 20% din energia consumată anual de România, însă compania care construiește centrala nu...

Cotroceniul confirmă pentru NewsCenter că lobby-ul din SUA nu va fi realizat doar de Jason Miller. Contractul de 3,4 milioane de dolari implică mai...

Informația apare într-un răspuns transmis de Administrația Prezidențială publicației NewsCenter.ro, care a dezvăluit în premieră existența activităților de lobby și consultanță desfășurate în Statele...

Întârzierile Primăriei Sector 4 la centrul de tratare a tuberculozei vor fi acoperite cu până la 390 de milioane de lei din bugetul Ministerului...

Guvernul a reaprobat în ședința din 3 iunie indicatorii tehnico-economici pentru viitorul Centru de Diagnostic și Tratament al Tuberculozei Zerlendi din cadrul Institutului de...

Ultima oră

Sub semnul „Midterms”: logica „tranzacțională” este de fapt corupție?

Înaintea alegerilor americane de la jumătatea mandatului prezidențial, un...

Fiul lui Tudorel Toader, arestat preventiv

Alexandru Toader, fost lector la Universitatea Alexandru Ioan Cuza...

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

spot_img