Monitorul de Botoșani

575 ARTICOLE
Singurul ziar tipărit din județul Botoșani

Surpriză în scandalul cu împărţirea banilor pentru drumuri

Odată cu acțiunea inițiată în instanță de prefect, sumele cu pricina au fost blocate, iar CJ s-a aflat în imposibilitatea de a mai repara drumurile cuprinse în programul de reabilitare.

Libertate cerută de un poliţist închis pentru crimă

Acuzat că a ucis un om în anchetă și condamnat la 12 ani de închisoare, fostul şef al postului de poliţie Viişoara, Grigore Mircea, ar putea ieși mai repede din pușcărie.

Drum cucerit cu cuie şi ameninţări

Oamenii susțin că situația datează din 2017, iar până acum polițiștii nu au luat vreo măsură împotriva bărbatului. Din acest motiv, localnicii cred că bărbatul ar fi „protejat” de forțele de ordine, toate anchetele derulate până în prezent fiind fără rezultat.

Monument istoric salvat de la ruină

Prin strădania Ralucăi Știrbăț, casa părintească a mamei compozitorului George Enescu, Maria Cosmovici, a fost clasată monument istoric în noiembrie 2013. Ulterior, în 2014 Casa George Enescu din Mihăileni a fost donată, în proporţie de o treime către Fundaţia Pro Patrimonio, de Mihai Botez, moștenitor direct al compozitorului, restul casei fiind cumpărat de către fundaţie (prin eforturi şi donaţii private) în 2019.

”Moldova nu mai are răbdare. Așteptările oamenilor vor seta un ritm foarte rapid al schimbării”

Erau foarte multe reguli încălcate și foarte multe greșeli, multe dintre ele clasice pentru România și clasice pentru PSD, au fost repetate știindu-se că efectul trecut a fost negativ.

Ultima oră

UE luptă pentru sănătatea râurilor: unul din cinci râuri din Europa sunt în pericol

Uniunea Europeană folosește programul LIFE pentru a accelera restaurarea...

Zelenski apasă pe accelerație: sancțiuni mai dure, bani deblocați și o dată clară pentru aderarea la UE

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a lansat un apel ferm...

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

spot_img