Avertismentul economiștilor: „România e în cel mai prost scenariu”

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

România pare condamnată la stagflație în 2023, ceea ce ar însemna o inflație mare în combinație cu o creștere economică mică sau nulă. Acesta este avertismentul economiștilor consultați de SunMedia, care avertizează că statul nu și-a făcut bine temele și a luat o serie de decizii greșite.

Oficialii Băncii Mondiale și cei ai FMI anunță un an 2023 dificil la nivel mondial, sub semnul recesiunii. Statele Unite, China și Uniunea Europeană ar urma să fie cele mai afectate, cu mențiunea că economia Marii Britanii se află deja într-un picaj nemaiîntâlnit din perioada celui de-al Doilea Război Mondial.

În acest context, dată fiind și interconectarea dintre economii, România nu va putea evita turbulențele economice, cu atât mai mult cu cât economia sa este dependentă de economiile europene. Analistul economic Adrian Negrescu și economistul Radu Nechita, profesor de macroeconomie la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, anunță că ne așteaptă vremuri tulburi.

În opinia lui Adrian Negrescu (foto stânga), România se află deja în cel mai prost scenariu. Asta, spune el, înseamnă că România a intrat deja în stagflație, situația economică în care rata inflației este mare, creșterea economică este mică sau nulă, iar rata șomajului este crescută. 

„România se află în stagflație în momentul de față, pentru că producția industrială stagnează, iar prețurile continuă să crească. Este cel mai prost scenariu în care se putea afla economia României”, avertizează analistul economic Adrian Negrescu, într-un interviu pe SunMedia.

Expertul vorbește despre greșelile guvernanților, iar cea mai mare eroare este, poate, creșterea taxelor într-o perioadă caracterizată de incertitudine economică.

Continuarea în Sun Media.


Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
PRESShub
PRESShubhttps://www.presshub.ro/
PRESShub este mai mult decât o platformă media – este o portavoce pentru presa independentă. Creată în 2018 de Freedom House România, coagulează 44 de publicații acoperind peste jumătate din teritoriul României, acoperind și diaspora. Într-o țară unde presa locală este adesea sufocată de interese politice, PRESShub este o platformă pentru jurnalismul de la firul ierbii, care crede în puterea comunităților bine informate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Valurile de căldură devin o vulnerabilitate de securitate pentru Europa

Valurile de căldură devin o problemă de securitate pentru...

Exclusiv: Soprana Adela Zaharia a răpit inimile berlinezilor

Sau, mutatis mutandis, Răpirea din Serai de W.A. Mozart...