Bărbat arestat pentru trafic internațional de droguri. Cum a adus din Spania în România un colet cu canabis

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

La data de 28 martie 2024, polițiști Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanța, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic internațional de droguri de risc.

A adus în România, prin curierat, un colet cu canabis

Din materialul probator administrat în cauză a reieșit că, în luna martie 2024, bărbatul cercetat ar fi introdus în țară din Spania, prin intermediul unei firmei de curierat, un colet ce conținea peste 1 kilogram de canabis, destinat vânzării.

„De asemenea, cercetările au reliefat că acesta ar fi fost sprijinit în activitatea infracțională de alte două persoane cercetate (aflate sub măsura arestului preventiv în prezenta cauză), care ar fi preluat și transportat drogul de risc”, explică Poliția Română.

Astfel, la data de 28 martie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța au dispus reținerea bărbatului cercetat.

Ulterior, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Constanța a dispus arestarea preventivă a acestuia, pentru 30 de zile.

Citește și: Cătălin Cîrstoiu și averea sa neștiută: apartamente la Mamaia, Sinaia, București și mai multe mașini Mercedes și BMW X6 M, de peste 100.000 de euro bucata, toate pe firme


Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.

„Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, a precizat Poliția Română.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
PRESShub
PRESShubhttps://www.presshub.ro/
PRESShub este mai mult decât o platformă media – este o portavoce pentru presa independentă. Creată în 2018 de Freedom House România, coagulează 44 de publicații acoperind peste jumătate din teritoriul României, acoperind și diaspora. Într-o țară unde presa locală este adesea sufocată de interese politice, PRESShub este o platformă pentru jurnalismul de la firul ierbii, care crede în puterea comunităților bine informate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related