BIHOREANUL | Noaptea Muzeelor la Oradea

Data:

Au fost cozi, sâmbătă seară, la multe din muzeele orădene, cu prilejul unei noi ediții a Nopții Muzeelor. Miile de orădeni care au vrut să vadă expoziții au avut din ce alege, ba chiar s-au și putut distra, cântând și dansând.

Orădenii și turiștii aflați în oraș au „descins” la muzee încă dinainte de lăsarea întunericului, mulți mânați de dorința de a trece pe la cât mai multe din aceste instituții. Noaptea Muzeelor nu este doar un prilej pentru a vizita gratuit expozițiile, pentru că majoritatea muzeelor au pregătit un program special.

Citește și: Prezență puternică la urne, în diaspora, în turul final al alegerilor prezidențiale. O analiză sociologică

Casa Darvas-La Roche, devenită muzeu Art Nouveau, a fost, ca întotdeauna, una dintre atracțiile principale pentru publicul orădean. Deja la ora 19.30, în fața intrării de pe strada Iosif Vulcan, zeci de oameni așteaptau răbdători la coadă, ca să viziteze clădirea spectaculoasă atât prin arhitectură, cât și prin mobilierul și decorațiile pe care le are, toate amintind de „la belle epoque”. Atmosfera a fost completată perfect de cvartetul Expressione, care a oferit patru recitaluri, din oră în oră.

S-a stat la coadă și la Muzeul Francmasoneriei, unde de asemenea s-a lăsat și cu cântare: în grădina clădirii aflate lângă parcul Bălcescu, a concertat Zavaidoaca Band.

Continuarea în Bihoreanul

Citește și: Prezența la vot decide președintele României. Nicușor Dan ar avea nevoie de o participare cu 8% mai mare decât în primul tur

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(sursa foto: ebihoreanul.ro)

spot_imgspot_img
Bihoreanul
Bihoreanulhttps://www.ebihoreanul.ro/
Formatul editorial este generalist, conţinând de la ştiri şi opinii până la anchete, interviuri şi reportaje. Bihoreanul este lider local de audienţă, conform SNA şi SATI (BRAT), atât print, cât şi online, prin www.eBihoreanul.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

SPECIAL ARAD | Amenințare cu bombă la o biserică neoprotestantă din județul Arad

Amenințare cu bombă, duminică dimineata, la Biserica Harvest din comuna Vladimirescu. Oamenii...

SPECIAL ARAD | Conferințele „Dilema”: „Arta fugii. Variațiuni pe tema exilului”

O nouă ediție a Conferințelor „Dilema” a început, joi...