Blajul va găzdui Campionatul European de Volei feminin, Under 18, între 1 și 13 iulie | Alba24

Data:

spot_img

Alba Blaj Arena găzduiește, între 1 și 13 iulie, Campionatul European de Volei feminin, Under 18. Competiția va reuni la start speranțele voleiului european și mondial.

Duminică, 30 iunie, în cadrul unei conferințe de presă, a fost prezentat trofeul care va fi oferit câștigătoarei după finala din 13 iulie.

La conferință au participat: Lyubomir Ganev – președintele Federației Bulgare de volei și reprezentant al Confederației Europene de Volei, Adin Cojocaru – președintele Federației Române de Volei, Adrian Radu, antrenorul naționalei de junioare a României, Sergiu Ștefănescu – președinte CSM Volei Alba-Blaj.

Citește și: Ce s-ar întampla dacă Joe Biden ar parăsi cursa prezidențială?

Cele mai bune 16 echipe din Europa, la categoria de vârstă Under 18, vor evolua în grupele de la Blaj (grupa A) și Heraklio-Grecia (grupa B). Semifinalele și finalele se vor disputa tot în Alba Blaj Arena.

Vor fi 9 zile de volei spectacol. Intrarea la meciuri va fi liberă, iar suporterii vor putea să vină alături de echipa României.

Campionatul European de Volei feminin, Under 18. Meciurile de la Blaj

În perioada 1-9 iulie, Blajul va găzdui meciurile Grupei A, în care vor evolua România, Belgia, Croația, Italia, Serbia, Slovenia, Spania și Țările de Jos.

Citește și: A murit Ileana Stana Ionescu, una dintre cele mai dăruite actrițe ale generației sale

Meciurile se vor disputa în zilele de 1, 2, 3, 5, 6, 8 și 9 iulie, de la orele 12:00, 14:30, 17:30 și 20:00.

Articolul integral, în Alba24.ro!

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

Sursă foto: alba24.ro

spot_imgspot_img
alba24.ro
alba24.rohttps://alba24.ro
Publicație online dedicată județului Alba editată de Independent SRL din Alba Iulia. Conținut făcut de o echipă de 10 oameni de media cu experiență diversă și mare în presă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Cumnatul fostului președinte al Camerei Deputaților are apartament în complexul Nordis din Mamaia

Unul dintre sutele de proprietari din complexul Nordis dezvoltat...

Cine sunt clienții Nordis din Mamaia, cea mai mare schemă imobiliară piramidală

Presshub a analizat cartea funciară a hotelului Nordis, afacere...

Sorin Grindeanu a inspectat lucrările la autostrada Lugoj-Deva | Express de Banat

Sorin Grindeanu a verificat stadiul lucrărilor pe lotul II...