BOTOȘANI – Bătuţii de sărbători umplu Urgenţele

Data:

spot_img

♦ Sfârşitul de an aduce din nou o avalanşă de răfuieli, care de care mai sângeroase, şi toate au ca element comun alcoolul în exces.

Statul prea mult în casă le-a luat minţile. Astfel, de sărbători, zeci de botoşăneni au făcut ce au ştiut mai bine, şi s-au bătut ca în Vestul sălbatic, iar la spital au ajuns cazuri cel puţin bizare.

Astfel, trei tineri au ajuns la spital după ce s-au răsturnat cu maşina şi s-au luat la bătaie. Un alt bărbat a fost bătut cu simţ de răspundere de proxenetul unei fete agăţate pe un site de specialitate, pe care nu a vrut să o plătească, iar un alt tânăr a ajuns la spital cu o bucată de ureche lipsă, după ce a fost muşcat de unul dintre atacatori. Singurul lucru care nu a surprins a fost faptul că toţi cei ajunşi la spital bătuţi, fără vreo excepţie, erau băuţi.

Unul dintre cele mai ciudate cazuri a fost al unui tânăr de 18 ani, din Suliţa. Aflat într-o stare avansată de ebrietate, acesta a fost transportat la spital cu o ambulanţă, după ce a fost bătut de trei tineri, în localitatea Lunca. „Deşi era într-o stare destul de gravă, mai ales că îi lipsea o bucată din pavilionul urechii, el mai degrabă era amuzat de situaţie, şi de faptul că cei de la ambulanţă încercau să îi caute urechea prin zăpadă, în speranţa că ar putea fi reataşată”, a spus un asistent din cadrul Unităţii de Primiri Urgenţe (UPU).

Tânărul a fost tratat în UPU, după care internat în secţia ORL.

Tot de internare a avut nevoie şi o femeie, dar din Cerchejeni. Aceasta a ajuns în weekend la spital cu etilism acut şi un traumatism cranio facial prin agresiune. Deşi traumatismul nu punea probleme, starea ei avansată de ebrietate da, astfel că a fost internată la psihiatrie.

Articolul complet poate fi citit pe site-ul MONITORUL DE BOTOȘANI.

spot_imgspot_img
Monitorul de Botoșani
Monitorul de Botoșanihttp://www.monitorulbt.ro
Singurul ziar tipărit din județul Botoșani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Judecătorul fascinat de numele șefului CSM se pensionează a doua oară

Judecătorul Florin Vădeanu de la Judecătoria Agnita cere, din...

Creștere cu 60% a infectărilor cu COVID-19 într-o săptămână | Monitorul de Cluj

Numărul cazurilor de COVID-19 în România a crescut puternic....