Companiile germane continuă să investească în România, alegând piaţa locală pentru extinderea şi modernizarea capacităţilor de producţie, iar competitivitatea regională reprezintă un factor decisiv în direcţionarea investiţiilor, a declarat directorul general al Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germane (AHK România), Sebastian Metz (foto), în cadrul târgului Expo Real 2026, desfăşurat la Munchen în perioada 5-7 octombrie.
Potrivit unui comunicat al AHK România, competitivitatea regiunilor generează noi oportunităţi de dezvoltare economică, iar mesajul organizaţiei către investitori a evoluat de la „investiţi în România” la ‘vă ajutăm să identificaţi locul potrivit din România pentru următoarea investiţie’.
„Astăzi vorbim despre o piaţă mai matură şi mai diversificată – cu segmente de retail, birouri, industrie şi logistică -, care continuă să le ofere investitorilor un potenţial considerabil de creştere şi randamente atractive”, a explicat Sebastian Metz, în cadrul unei dezbateri organizate de Poland Observer şi Property Forum, citat de Agerpres.
Conform datelor prezentate de AHK România, principalele centre de afaceri din România însumează aproximativ 4,5 milioane de metri pătraţi de spaţii moderne de birouri, dintre care circa 3,5 milioane de metri pătraţi se află în Bucureşti.
Totodată, segmentul de retail cuprinde peste 4,6 milioane de metri pătraţi de spaţii comerciale moderne.
Pentru al 13-lea an consecutiv, AHK România a coordonat reprezentarea naţională a României la Expo Real, târg european dedicat investiţiilor şi proiectelor imobiliare, şi a organizat standul comun al ţării.
Acesta a reunit proiecte urbane şi exemple de dezvoltare regională, oferind administraţiilor publice şi companiilor o platformă de promovare şi dialog cu investitorii internaţionali.
Printre participanţi s-au numărat Primăria Oradea şi Agenţia de Dezvoltare Locală Oradea (ADLO), care au promovat oportunităţi de investiţii în industrie, logistică, tehnologie şi inovare.
De asemenea, Consiliul Judeţean Mureş, Primăria Târgu Mureş, Universitatea şi Visit Mureş au prezentat potenţialul investiţional al regiunii, disponibilitatea forţei de muncă şi oportunităţile din domeniile sănătăţii, tehnologiei, industriei şi turismului.
Agenţia pentru Dezvoltare Regională Centru a promovat potenţialul industrial al regiunii, caracterizată printr-o bază manufacturieră şi prezenţa unor companii germane.
La standul României au participat şi companii din domeniile dezvoltării imobiliare, construcţiilor, arhitecturii, consultanţei, spaţiilor de lucru şi serviciilor juridice, interesate de dezvoltarea unor parteneriate şi atragerea de investiţii.
Potrivit AHK România, participarea la Expo Real 2026 a urmărit creşterea vizibilităţii proiectelor şi oportunităţilor de investiţii din România, precum şi facilitarea dialogului direct dintre autorităţi, companii şi investitori internaţionali.
Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană este reprezentanţa oficială a economiei germane în România. Înfiinţată în 2002, organizaţia numără peste 700 de membri şi sprijină relaţiile economice dintre România şi Germania.
(FOTO: Grigore Popescu / AGERPRES FOTO)



