Aproape un sfert dintre clujeni locuiesc în chirie, potrivit unui sondaj recent. Un raport publicat de Observatorul Român al Sărăciei Energetice (ORSE) arată ce se adaugă prețului: nesiguranță, locuințe ineficiente și acces dificil la sprijin.
„Chiria îmi mănâncă jumătate din salariu. Dacă mai punem și utilitățile, rămân cu foarte puțin”.
Aceasta este mărturia unui angajat de 27 de ani, consemnată în raportul „Locuirea în chirie în Cluj-Napoca: probleme, vulnerabilități și opțiuni de politici publice locale și naționale”, care descrie una dintre experiențele pe care mediile statistice le surprind greu. În sondajul pe care se sprijină cercetarea, chiria consumă, în medie, aproximativ 25–27% din venitul gospodăriilor care închiriază.
Interviurile arată însă și situații în care costurile locuirii, cu utilitățile incluse, depășesc jumătate din venitul lunar. Diferența contează, dat fiind faptul că o medie suportabilă pentru unele gospodării poate ascunde dificultăți severe pentru altele.
Raportul combină un sondaj reprezentativ pe 898 de gospodării din Cluj-Napoca, 32 de interviuri cu chiriași și zece cu studenți cazați în căminele universităților. Dintre gospodăriile participante la sondaj, 19% declară că închiriază cu contract, iar alte 4,5% fără contract. Locuirea în chirie apare astfel ca o componentă socială importantă a orașului, pentru care cercetătorii propun politici distincte.
Presiunea asupra pieței imobiliare este amplificată de dimensiunea centrului universitar și de oferta insuficientă de cazare studențească. Pentru perioada 2024–2025, raportul inventariază chirii de ofertă de aproximativ 380 de euro pentru garsoniere, 590–600 de euro pentru apartamentele cu două camere și 700 de euro pentru cele cu trei camere. Trebuie precizat că acestea sunt valori culese din anunțuri, nu chirii efectiv negociate și, ca atare, nu pot fi privite ca o fotografie a prețurilor de astăzi.
Pe baza datelor universitare și a unor ipoteze de calcul, autorii estimează aproximativ 63.000–64.000 de studenți veniți din alte localități, față de circa 14.700–15.200 de locuri existente în căminele studențești. Decalajul indică amploarea nevoii de alternative, fără să însemne că fiecare student rămas în afara căminelor este un chiriaș: unii fac naveta sau locuiesc la rude.
Totuși, intrarea simultană a multor studenți pe piață ajută la explicarea tensiunii din fiecare toamnă. Iar consecințele îi privesc și pe tinerii angajați sau pe familiile cu venituri mici și medii, care caută locuințe în aceeași ofertă.
Ceea ce primește chiriașul în schimbul banilor ridică alte probleme. Sondajul consemnează, în general, relații apreciate pozitiv cu proprietarii, dar și probleme de confort termic, umezeală și mucegai. Interviurile fac vizibile compromisurile: mutări repetate, apartamente acceptate în grabă, mobilier vechi, ferestre prin care se pierde căldura și reparații amânate.
Desigur, aceste relatări descriu experiențele participanților, fără să poată fi generalizate statistic la toți chiriașii. Ele arată însă un dezechilibru concret: persoana care plătește factura nu decide întotdeauna și investiția necesară. Proprietarul hotărăște schimbarea ferestrelor sau modernizarea instalației, în timp ce chiriașul suportă costul folosirii lor.
În lipsa contractului, teama de a pierde locuința poate descuraja și solicitarea unor reparații. Niciunul dintre cei 32 de chiriași intervievați nu beneficiase, în această calitate, de subvenții pentru chirie, ajutoare pentru energie sau consiliere juridică. Constatarea privește grupul intervievat, dar ridică o întrebare legitimă despre cât de vizibile și accesibile sunt formele de sprijin.
Raportul clujean recunoaște utilitatea ajutorului municipal pentru plata chiriei în cazurile de vulnerabilitate severă, dar apreciază că acoperirea limitată și dificultățile administrative îi reduc capacitatea de a răspunde problemelor mai largi ale pieței. Autorii propun un serviciu local de consiliere și mediere pentru conflictele privind garanțiile, reparațiile sau clauzele contractuale, un observator al chiriilor și un parteneriat între oraș și universități pentru extinderea alternativelor de cazare.
O altă direcție leagă sprijinul pentru renovare energetică de contracte înregistrate și de angajamente care să prevină creșteri abrupte ale chiriei după lucrări. Sunt recomandări de politici publice, a căror aplicare cere evaluarea competențelor legale și a resurselor disponibile.
Un al doilea raport ORSE, despre Ghișeele Unice de Eficiență Energetică, arată de ce contează această etapă: 84 de interviuri cu reprezentanți ai administrațiilor rurale clujene și ai ghișeelor din țară identifică lipsa personalului, informația fragmentată și documentația dificilă drept obstacole în accesul gospodăriilor vulnerabile la investiții.
Cercetarea privește alte programe și alte categorii de beneficiari, dar aduce o lecție relevantă pentru politicile de locuire: finanțarea trebuie însoțită de sprijin pentru oamenii care încearcă să o obțină. Pentru Cluj, evaluarea unei intervenții ar trebui să urmărească, în cele din urmă, câți chiriași ajung să locuiască mai bine, mai sigur și cu cheltuieli pe care să le poată susține.
