Au fost trei zile de foc, săptămâna trecută, la Tribunalul Bihor, unde o sală a fost rezervată pentru audieri-maraton în procesul intentat lui Victor Micula şi a patru poliţişti. Dintre cei 32 de martori aşteptaţi să se prezinte în faţa instanţei au ajuns doar jumătate, majoritatea poliţişti, între care şi şeful Inspectoratului de Poliţie Bihor, chestorul Alin Haniş.
Reprezentanții Consiliului Județean (CJ) Dolj au anunțat, marți, că vor elabora și depune, în vederea obținerii finanțării prin PNRR, un proiect cu valoarea estimată la peste 20 de milioane de euro, ce vizează construirea unui campus profesional integrat, liceal și universitar, prin acest demers fiind asigurată și susținerea financiară necesară amenajării spațiilor și organizării activităților pe care le presupune desfășurarea în condiții optime a învățământului dual.
Specialiştii consultaţi de către „Ziarul de Iaşi” spun că temperaturile deosebit de ridicate din prima parte a acestei ierni nu reprezintă neapărat un lucru exclusiv negativ pentru anul agricol 2023, cu condiţia să se respecte o serie de factori.
Traficul de mărfuri prin porturile din Galați, Brăila și Tulcea, coordonate de Administrația Porturilor Dunării Maritime (APDM) Galați, a fost, în 2022, de 7,34...