PressHub: Din țară

Infracțiunea de hărțuire sexuală, extinsă în Codul Penal: sunt vizați și profesorii care pretind favoruri de la elevi sau studenți

Definiția infracțiunii de hărțuire sexuală ar putea fi modificată în noul Cod Penal, potrivit unui proiect depus recent la Senat. Proiectul instituie două forme agravante ale infracțiunii, întemeiate pe natura raportului dintre făptuitor şi victimă.

Damian&Brothers, la Festivalul Etniilor

Sârbi, bulgari, evrei, maghiari, rromi, ucraineni, slovaci, germani și machedoni vor recrea atmosfera Banatului de altădată la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara.

Iată ce-i poate aștepta și pe profesori! După o lună de grevă, consilierii de probaţiune au primit doar 200 lei pe luna mai

O lună de grevă generală # maxim 200 de lei salariu pentru consilierii de probaţiune din România care au anunţat protestul general începând cu data de 3 mai. Vineri, în 9 iunie, în ziua de salariu, i-a cuprins însă tristeţea. În timp ce protestează împotriva discriminărilor salariale, rămân fără bani ca să se întreţină şi să îşi întreţină familiile.

Câți ani trebuie să trăiești pentru a-ți recupera banii din contribuția pentru pensie

După pensionare, românii primesc o sumă mică din contribuția pe care au achitat-o la stat pentru pensii. Pentru a-și recupera banii, ei ar trebui să mai trăiască 14-15 ani de la pensionare.

Muzică și artiști din America, la a doua ediție a festivalului Sounds of Oradea

După ce ediţia inaugurală le-a adus orădenilor compoziţiile lui Charlie Chaplin, flamenco autentic şi o gală de operă şi musical, festivalul Sounds of Oradea...

Ultima oră

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

spot_img