La inițiativa Primăriei Bistrița, au fost întreprinse demersuri privind introducerea imobilului care a găzduit fostul cinematograf Omnia / 23 August în Lista Monumentelor Istorice.
Stațiunea Mamaia aparține extremelor în weekend-ul prelungit de 1 Mai. În timp ce iubitorii de cluburi s-au cazat în nordul stațiunii cu mult înainte să înceapă party-urile, sudul stațiunii este pustiu și abia se dezmorțește.
Zona e înconjurată de şantierele la bulevardele Nufărul - Cantemir, pasajele subterane din Piaţa Cetăţii şi strada Griviţei, aflată încă în stadiu de şantier după înlocuirea reţelelor de termoficare.
Peste câteva zile ar urma să se lanseze programul Casa Verde Fotovoltaice 2023. Suma primită de la stat este de 20.000 de lei, adică 90% din valoarea cheltuielilor, diferenţa fiind suportată din propriul buzunar de către beneficiarul final.
În Costinești sunt așteptați cei mai mulți turiști în weekend-ul care precede 1 Mai, mai ales că stațiunea e gazda Festivalului Beach Please, începând cu ziua de joi. Evenimentul, care durează patru zile și la care ar urma să participe mii de tineri, aduce pentru prima dată în România anumiți artiști din industria internațională, din genurile trap, rap, urban și hip & hop.