PressHub: În lume

Protocolul post-Brexit privind Irlanda de Nord generează o dispută între UK și UE care riscă să degenereze într-un război comercial

Prim-ministrul britanic, Boris Johnson, este așteptat luni la Belfast pentru a încerca să scoată din impas negocierile politice în vederea formării unui executiv în Irlanda de Nord. Între timp protocolul post-Brexit privind provincia generează o dispută între UK și UE care riscă să degenereze într-un război comercial.

Anunțul oficial al preşedintelui Finlandei privind solicitarea de aderarea la NATO: „Se deschide o nouă eră – se va crea o Finlanda protejată”

Preşedintele Finlandei, Sauli Niinisto, a anunţat duminică, în faţa presei, că ţara sa va solicita aderarea la Alianţa Nord-Atlantică, în ciuda nemulţumirilor vociferate de Kremlin pe această temă.

Ofensiva Rusiei în Donbas și-a pierdut avântul

Ofensiva Rusiei în regiunea Donbas din estul Ucrainei "şi-a pierdut avântul şi este mult întârziată", a afirmat duminică dimineaţa serviciul de informaţii militare al Regatului Unit, potrivit Reuter, citat de Hotnews.

Eurovision: presupuse tentative de manipulare a votului de către juriile din 6 țări. România apare în scandal

Organizatorul concursului Eurovision 2022 a eliminat juriile din șase țări din calculul notelor finale pentru melodiile concurente din cauza unor neregularități, potrivit unui comunicat...

VIDEO Ucraina, câştigătoarea Finalei Eurovision 2022. Ce promisiune a făcut președintele Zelenski după aflarea veștii

Ucraina, reprezentată de Kalush Orchestra, cu piesa „Stefania”, a câștigat ediția 66 a concursului Eurovision Song Contest. Trupa a adunat 631 de puncte, fiind...

Ultima oră

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

spot_img