Potrivit G4Media, PSD a anunțat că a format o comisie internă coordonată de senatorul Robert Cazanciuc cu scopul de a pune în discuție o serie de modificări la Constituție, la 30 de ani de la adoptarea legii fundamnetale în vigoare azi, cu mici ajustări operate în 2003 sub regimul Iliescu-Năstase (PSD).
Potrivit Epoch Times România, liderul PNL, Florin Cîţu, a declarat miercuri, la finele primei zile de negociere pe programul de guvernare cu PSD, că liberalii nu sunt de acord cu impozitarea marilor averi, căci asta ar însemna penalizarea celor care au muncit.
Totul sau nimic. În Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), la capitolul „Construirea și/sau dotarea de noi unități medicale/spitale publice”, Iașul are un singur proiect: edificarea Institutului Regional de Medicină Cardiovasculară.
Preşedintele USR, Dacian Cioloş, a reacționat marți, pe Facebook, după ce majoritatea liderilor liberali au decis luni seară că PNL va negocia formarea noului...