PressHub: Subiectiv

Inestimabile perle peneliste

Nici nu ştii care gafă e mai supărătoare. Ce este cert e că problema politică a momentului nu-i cine va fi preşedintele PNL, ci calitatea miniştrilor trimişi de acest partid în guvern.

Românii au învins pandemia. Dacă nu cred, nu există

Cât despre vaccinare, sunt puține de spus, atât timp cât, așa cum am scris mai sus, oameni care până anul trecut nu știau că există ARN -  chiar și dintre cei cu facultăți terminate - îți comunică azi plin de aroganță că au citit ei „pe internet” că e nasol. Și asta le e suficient.

Unde te grăbești, inconștientule?

Îl văd cum freamătă, abia așteaptă să mă poată depăși, îi simt înjurăturile în ceafă. Nu are vreun bolid, ci un Opel Vectra cu motor de maxim 1,8 litri, sau o Skoda de 15 ani, cu 100 de cai bătrâni.

Lecția poloneză sau de ce n-a vrut România să salveze magistratele afgane

România a ratat din nou ocazia să-și demonstreze generozitatea, umanitarismul și capacitatea de a ieși din marginalitate. Ca întotdeauna în istorie, România așteaptă să vadă...

„Cine uită trecutul e condamnat să-l repete”

Autor: Bogdan Oprea După ce am avut ocazia să mă pot ruga la Centrul Mondial de Rememorare a Holocaustului „Yad Vashem” din Ierusalim și la...

Ultima oră

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

spot_img