Răzvan Chiruță

296 ARTICOLE
Răzvan Chiruță este redactor-șef al PRESShub (presshub.ro), din ianuarie 2022. Anterior, a fost redactor-șef al revistei Newsweek România, din 2018 până în 2021, și cotidianului România liberă, între 2015 și 2017. Este absolvent de Jurnalism, în cadrul Universității „Al.I.Cuza” din Iași, și a urmat un master în Managementul instituțiilor mass-media (fără disertație) la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Și-a început cariera la Opinia studențească, cunoscuta școală de presă din Iași. A lucrat în presa locală, apoi a devenit corespondent pentru Iași al cotidianului Evenimentul Zilei. Din 2004, a coordonat pentru șase luni secția de corespondenți a Evenimentului Zilei. A mai lucrat la săptămânalul Prezent și a colaborat cu revistele Dilema Veche și Suplimentul de Cultură. Este co-autor în volumele „Mass-media și democrația în România post-comunistă” (ed. a II-a), Ed. Institutul European, Iași, 2013, și „COVID - 19. Dimensiuni ale gestionarii pandemiei”, Editura Junimea, Iași, 2020.

Iohannis pleacă în Dubai de Ziua Națională a României. Agenda nu e publică momentan

Iohannis pleacă în Dubai de Ziua Națională a României. Președintele României urmează să țină un discurs, în Emiratele Arabe Unite, sâmbătă dimineață, potrivit programului...

A fugit alesul poporului. Ca să nu fie votat din nou

Nimic nu se schimbă în România, se plânge un băimărean care l-a votat pe Cătălin Cherecheș când acesta era în arest preventiv și încă...

Cioloș propune un candidat la prezidențiale susținut de o platformă care să i se opună lui Ciolacu și Simion

Cioloș propune un candidat la prezidențiale, pentru alegerile din 2024, care să fie ales din rândurile unei coaliții de partide și care să aibă,...

Dosarul vaccinurilor, un caz cu prea multe semne de întrebare

Dosarul vaccinurilor, prin care DNA cere ridicarea imunității pentru fostul prim-ministru Florin Câțu și miniștrii Sănătății Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă, are toate șansele...

De ce nu mă interesează că Rareș Bogdan s-a dus la piață cu un ceas de 30.000 de euro

Ceasul de 30.000 de euro purtat de Rareș Bogdan la o vizită electorală în piață a devenit subiect fierbinte de discuție în presă și...

Ultima oră

Rusia blochează importurile de fructe și legume din Republica Moldova

Rusia blochează importurile de fructe și legume din Republica...

VIDEO Un spectaculos foc de artificii în culorile tricolorului, la Alba Iulia

Un spectaculos foc de artificii în culorile tricolorului. Unul...
spot_img