PressHub: Uncategorized

Comisarul-șef Christian Ciocan, demis din MAI. A încălcat 7 prevederi legale și a făcut scandal în secția de Poliție

Ca urmare a raportului scris prezentat de către directorul general al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, în legătură cu situaţia expusă în spaţiul public, ministrul Afacerilor Interne a dispus încetarea împuternicirii ofiţerului de poliţie din funcţia de director al Unităţii de Politici Publice a MAI.

UPDATE. Cererea de revocare a lui Alexandru Nazare de la Finanțe a ajuns la Cotroceni

După o discuţie cu membrii coaliţiei marţi seara, în care i-am anunţat că am cerut demisia ministrului Finanţelor Publice, acesta a informat că nu doreşte să-şi dea demisia şi preferă să fie revocat.

Alegerile parlamentare anticipate și drumul geopolitic al R.Moldova

Ursul Igor se bucură de apartenența sa la o castă unde poate face tot ce vrea la el în raion doar pentru că poate. Regulile nu ți se aplică atunci când ești președinte pentru că dânsul respectă doar regula din Ferma Animalelor care spune că unii sunt mai egali decât alții, dacă sunt conducătorii fermei.

Fost medic șef la DSP Galați, cercetat pentru conflict de interese. Primea bani de la spitalele pe care trebuia să le controleze

Situația de incompatibilitate în care se regăsea dr. Ioan era una cât se poate de evidentă. Ca șefă a unui compartiment de control al bolilor transmisibile, ea ar fi fost ultima persoană care ar fi trebuit să intre în relații contractuale cu spitalele pe care le și verifica.

Fostul șef al serviciului permise și înmatriculări din Suceava, reținut de DNA. Este acuzat că lua mită pentru înmatricularea mașinilor fără programare și...

Procurorii DNA Suceava îl acuză de comiterea a trei infracțiuni de luare de mită, în formă continuată, mai precis că încasa sume între 70 de lei și 500 de euro pentru aprobarea cererilor de înmatriculare fără programare a unor autoturisme și pentru promovarea probei practice în vederea obținerii permisului de conducere categoria B.

Ultima oră

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

spot_img