În mod nepermis, Consiliul Superior al Magistraturii a deformat aspecte reținute într-un aviz anterior al Comisiei de la Veneția, cărora le-a conferit o interpretare eronată, justificând astfel susținerea unor intervenții legislative asupra cărora organismul european își prezintă îngrijorarea severă, arătând, nici mai mult nici mai puțin, că sunt contrare Constituției României și statului de drept.
Refuzul Comisiei Electorale de a respecta deciziile justiției arată că funcționarii fideli ursului Igor nu vor precupeți niciun efort pentru a bloca accesul la putere al partidelor pro-europene. Ca de obicei, alegătorii moldoveni din Uniunea Europeană vor fi umiliți de către prietenii ursului Igor care au deschis doar 150 de secții de votare, deși justiția obligase funcționarii să deschidă 191 de secții.
Concurs cu „dedicație” la Universitatea de Științele Vieții (USV) Iași, noua denumire a Universității Agricole. În luna martie, Cătălina Buta a câștigat postul de șef serviciu Achiziții Publice. Condițiile de concurs par puse „cu mâna” ca să i se potrivească mănușă: licență în profil agricol, vechime în specialitatea studiilor de 3 ani.
Jane a simțit mai întâi mirosul. O duhoare putredă care îți făcea ochii să lăcrimeze. Apoi, locurile de neimaginat. Șiruri de pătuțuri metalice pline cu copii slabi, pe jumătate dezbrăcați, zăcând în propriile fecale.
Procesul dintre fraţii Micula şi Statul Român este unul notoriu. Pentru că în 2005 România a suspendat, cu trei ani mai devreme decât promisese printr-o ordonanţă din 1998, ajutoarele de stat pe care le acordau investitorilor din regiuni defavorizate, implicit grupului de firme European Food and Drinks, patronat de fraţii gemeni Ioan şi Viorel Micula, cei doi, în calitate de investitori suedezi cu rezidenţă în Români, şi companiile lor au deschis un proces prin care au cerut despăgubiri pentru prejudiciile cauzate de revocarea ajutorului de stat.