Cazul celor două soții decedate ale lui Beniamin Lup, președinte WorldTeach

Data:

spot_img

Redacția PressHub a publicat în 25 octombrie 2024 Dreptul la replică al domnului Beniain Lup, trimis în 24 octombrie unuia dintre autorii anchetei noastre „Macabru. Anchetă penală în România și în Republica Moldova pentru moartea suspectă a două soții ale lui Beniamin Lup, președintele unei asociații de combatere a traficului de persoane”.

Textul și alte documente au fost anterior postate pe site-ul personal al lui Beniamin Lup și trimis de acesta mai multor redacții de presă.

Textul necesită câteva observații și note, necesare pentru a nu difuza în spațiul public neadevăruri și inadvertențe flagrante.

1. Despre intenții

Autorii investigației consideră informațiile obținute în legătură cu acest caz relevante pentru interesul lor public, așa cum au precizat în preambulul articolului, referitor la domeniul organizațiilor în care activează dl. Lup: „Domeniul traficului de persoane și al salvării unor persoane traficate este unul sensibil, iar suspiciunile asupra șefului unei organizații anti-trafic poate afecta domeniul”.

Jurnaliștii PressHub nu au nicio legătură personală cu dl. Lup și nu au intenția de a-l calomnia sau de a-i afecta familia. Subiectul însă este de interes public. De altfel, articolul nu lansează niciun fel de acuzații, acestea rămânând de competența organelor abilitate.

2. Despre dosarele de anchetă din România și Moldova

Dl. Beniamin Lup este în eroare în privința numărului 1619/315/P/2024 al dosarului de anchetă penală deschis în România. Captura pe care o prezintă este de pe Portalul instanțelor de judecată (judecătorii, tribunale, curți de apel) unde nu poate fi găsit. Acesta este un dosar penal, instrumentat de Parchete ale județului Caraș-Severin. Este straniu ca un absolvent de facultate de Drept ca dl. Lup să nu cunoască diferența.

Legat de dosarul penal deschis la Chișinău, dl. Lup a susținut în data de 18 octombrie, la discuția cu unul din jurnaliștii care au semnat investigația, că nu știe nimic despre o dezhumare a Rodicăi, fiindcă nu i-a spus nimeni.

Totuși, cu trei zile înainte, în 15 octombrie, depusese o solicitare la Poliția Buiucani/Mun.Chișinău în care afirmă că a aflat deja de dezhumare „printr-o rudă a soției”.

Tot astfel, la discuția telefonică cu jurnalistul Presshub, a afirmat că se afla la Chișinău în 17 octombrie 2024. Greu de crezut, din moment ce în 16 octombrie se afla în Oțelu Roșu, așa cum a consemnat articolul. Aceste inadvertențe ne pun pe gânduri.

Cât privește necropsia, nu aflăm nimic din documentul constatativ al decesului postat de dl. Beniamin Lup, document care nu precizează cauza decesului.

3. Despre cronologii și spitale

Jurnaliștii Presshub au reconstituit cronologia decesului Eugeniei Lup pe baza documentelor medicale pe care le-au consultat. Detaliile oferite de dl. Lup, unele neconcordante cu documentele, sunt mai puțin relevante pentru un articol de presă.

De reținut că, deși dl. Lup declară în textul replicii că prima soție, Eugenia Lup, a murit de o „boală necruțătoare”, encefalita, totuși aceasta a ieșit pe picioare, în stare bună de sănătate, fără risc de deces, cum a declarat neurologul Daniela Reisz și cum o atestă analizele medicale anexate documentului de ieșire din Spitalul Județean Timișoara.

Deși nu am difuzat imaginea de 12 secunde care o arată pe Rodica Guțan respirând greu, totuși dl. Lup ține să ofere o explicație. Datele suplimentare pe care le deținem, coroborate cu declarațiile publice ale d-lui Lup privind moartea Rodicăi Guțan, ne ridică noi semne de întrebare.

4. Despre asociațiile WorldTeach

Așa cum arată articolul publicat de Presshub, pe site-ul Ministerului Finanțelor apar două organizații cu numele de Asociația WorldTeach cu două Coduri Unice de Identificare (CUI): 15566653 care indică vechea Asociație WorldTeach România, înființată în 2003 la Oțelu Roșu, care și-a mutat sediul la Zolt. Celălalt CUI este 46097700 și indică Asociația „WorldTeach” (grafiată așa), cu sediul tot la Zolt, jud. Timiș.

Registrul Comerțului nu emite CUI decât atunci când se înființează o nouă firmă sau o nouă organizație. Am ținut să consemnăm că există două entități cu același nume, la aceeași adresă.

Cât privește suma de achiziție a domeniului de la Zolt, jurnaliștii au folosit informații de Carte Funciară și alte date, documente publice în anul 2022, când s-a publicat prima investigație.

5. Despre conflictul lui B. Lup cu Valentin Malanca

Din întâlnirile și discuțiile cu dl. Valentin Malanca au fost utilizate de jurnaliștii noștri informații cu grad mare de autenticitate.

Autoritățile au posibilitatea de a verifica declarațiile lui Malanca, incluzând cumpărarea unei mașini Nissan pe numele soției d-lui Malanca din contul deschis la FirstBank Timișoara de firma Prolead Training, unde dl. Lup este unic acționar.

Aflăm că la Secția 5 a Poliției Mun. din Timișoara este înregistrată de dl. Malanca o sesizare pentru furt de identitate, referitoare la o adresă de e-mail care nu îi aparține. Unele capturi atașate Dreptului la replică al lui Beniamin Lup conține această adresă.

6. Despre utilizarea numelui Asociației ECLER

Declarația, inclusă în investigație, a președintei ECLER Silvia Tăbușcă, privitor la folosirea numelui organizației românești de către organizața americană UNCAGED pentru credibilizare în România și atragerea de eventuale donații, este dovedită, printr-o captură sub semnătura președintei UNCAGED, Kim Westfall.

Redacția PRESShub

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Dosar penal de ucidere din culpă, după decesul unui băiat de 16 ani la Spitalul Târgu Jiu

Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă...

Pieleanu revine cu o nouă firmă și un sondaj de opinie diversionist

O firmă relativ nouă de sondare a opiniei publice...