​Ce caută Ghiță de la RTV în negocierile de la Cotroceni

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Negocierile pentru formarea noului guvern au intrat într-o fază nouă, în care forțele anti-europene se coagulează, iar Nicușor Dan pare să-și piardă răbdarea.

Partidele care se consideră democrate și europene în consistența lor nu reușesc să se înțeleagă pentru un nou guvern de coaliție. În schimb, mesajele AUR devin tot mai coerente.

De aceeași parte a început să joace și Sebastian Ghiță, fondatorul România TV, care a publicat recent un sondaj potrivit căruia AUR ar fi ajuns la 47%. Ghiță nu citează niciun institut de cercetare, dar trage concluzia că „Pe Bolojan îl susține Ursula. Pe Grindeanu îl susține Trump”, fără să spună cine-i susține pe George Simion și pe Călin Georgescu. Se subînțelege că pentru ei joacă Moscova.

Legăturile lui Sebastian Ghiță cu Rusia

Sebastian Ghiță, fost deputat PSD, e un pion internațional: în 2016 s-a refugiat la Belgrad când a fost acuzat de corupție, iar Serbia a refuzat să-l extrădeze și chiar i-a acordat azil politic atunci când procurorii român au cerut să fie cercetat în țară.

Când era în România, firmele lui obținuseră contracte avantajoase cu SRI, Ministerul de Interne și alte instituții de forță ale statului. Practic, aceste companii au oferit servicii de IT, sisteme de stocare a informațiilor sau de prelucrare a datelor, ceea ce ar putea înseamna că fostul deputat avusese acces – și poate chiar mai are – la serverele pe care se aflau informații sensibile ale instituțiilor statului.

Luna trecută, o platformă de investigații din Armenia a analizat documente potrivit cărora Sebastian Ghiță ar fi implicat într-o rețea de spionaj rusească și că ar fi fost implicat într-un plan de compromitere a președintei Republicii Moldova, Maia Sandu: într-o notă a agentului rus cu nume de cod Edward Bernay către Sofia Zaharova de la direcția de informații și comunicații a Kremlinului, acesta enumeră mai multe idei „privind colaborarea cu Sebastian Ghiță”.

Continuarea, în Deutsche Welle

Citește și: ​Nicușor Dan, după discuțiile cu liderii partidelor: „Am revenit la blocajul politic pe care marți îl credeam depășit”

(FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea)

spot_imgspot_img
Sabina Fati
Sabina Fati
Jurnalist la Deutsche Welle, Sabina Fati este cunoscută pentru analizele şi editorialele ei pe teme politice, diplomatice şi din sfera relaţiilor internaţionale. A urmat cursuri de ştiinţe politice la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti. În 2004 a obţinut titlul de doctor în istorie cu o teză despre Transilvania la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi, sub îndrumarea profesorului Alexandru Zub. Din 2008 până în 2015 a fost visiting professor la Universitatea Bucureşti, Departamentul de Ştiinţe ale Comunicării.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related