Ce conțin noile legi ale educației. Admitere pentru 60% din locurile la liceu

Data:

Noile proiecte ale Legii învățământului preuniversitar și al învățământului superior au fost prezentate luni de ministrul Educaţiei. Ligia Deca a menționat că actele normative conțin noi prevederi față de cele propuse de Sorin Cîmpeanu în legile care au fost retrase după ample critici din partea cadrelor didactice.

Ligia Deca a mențonat că în jurul datei de 8 martie va începe procesul de avizare interministerială a celor două proiecte, iar după ce vor fi adoptate de guvern vor merge în parlament pentru dezbatere și adoptare.

Cele două proiecte au fost publicate luni pe site-ul Ministerului Educației, unde vor sta în dezbatere publică 10 zile.

„Urmează o dezbatere parlamentară. Îmi doresc şi voi fi în Parlament să apăr aceste forme pe care noi le scoatem în dezbatere. Mi se pare absolut normal ca prevederile care vizează susţinerea elevilor, a carierei didactice, programele naţionale care asigură calitatea şi echitatea sistemului să rămână şi voi lupta pentru ele.

În momentul în care voi considera că legea sau legile nu mai răspund la nevoile sistemului şi nu mai reprezintă punctul de vedere al Ministerului Educaţiei, atunci mă voi gândi la alte acţiuni”, a susţinut Ligia Deca.

Consultă aici Legea Învățământului Preuniversitar

Consultă aici Legea Învățământului Superior

Ce schimbări sunt aduse educației

Ligia Deca a prezentat principalele modificări aduse legilor educației, despre care a afirma că au beneficiat de un amplu proces de consolidare. Ministra a adăugat că aceste modificări s-au bazat pe proiectul România Educată, schimbările la legislația conexă și deciziile CCR.

Din cele 422 de măsuri propuse, 75% sunt deja implementate sau în curs de implementare. 21% sunt măsuri care țin de legislația secundară, iar 4% din măsuri sunt legate de alte aspecte, potrivit ministrului.

„În perioada 13 iulie – 22 august 2022, legile au fost în consultare publică, iar peste 4.000 de entități au contribuit în cadrul acestor dezbateri. După acest proces, au fost strânse amendamente care au trebuit analizate.

Principalele modificări aduse Legii învățământului preuniversitar se axează pe reducerea analfabetismului funcțional. Conform datelor prezentate de Ligia Deca, 5 din 10 elevi de 15 ani au competențe matematice sub nivelul minim, iar 4 din 10 elevi citesc un text și nu pot formula o concluzie”, a menționat Ligia Deca

Prevederi pentru învățământul preuniversitar

Ministrul Educației a arătat că noi modificări includ formarea profesorilor pentru învățământul primar prin licee pedagogice și universități, creșterea calității formării inițiale, profesionalizarea carierei didactice prin crearea unor profiluri clare de formare, precum și înființarea unui corp de mentorat și a unui centru național de formare didactică.

De asemenea, se propune generalizarea masteratului didactic, care va include 80% practică, iar cei care se înscriu primesc o bursă lunară egală cu salariul brut.

Cadrele didactice vor obține credite de formare la fiecare 5 ani, iar salarizarea acestora va fi progresivă și va avea la bază salariul mediu brut pe economie.

În plus, se propune reducerea normei pentru cadrele didactice cu o vechime de peste 15 ani, iar celor care se pensionează li se va acorda o primă în cuantum de două salarii de bază.

În ceea ce privește elevii, bursele de merit vor crește de la 200 de lei pe lună la 450 de lei pe lună, iar bursele de performanță vor avea valori cuprinse între 700 și 1.000 de lei pe lună în funcție de rezultatele obținute la olimpiadele naționale sau la sporturile olimpice.

Cele trei rute liceale – teoretică, vocațională și tehnologică – vor conferi șanse egale de acces în învățământul superior, iar admiterea la liceu va avea loc prin evaluarea națională și concurs de admitere la profilurile liceelor unde există concurență dovedită.

Pentru acele profiluri, liceele pot alege două probe pliate pe profil, iar pentru 60% din locurile de pe profilurile vizate se poate da concurs, restul de 40% rămânând în repartizarea computerizată, dar prioritizându-se elevii cu cerințe educaționale speciale sau elevii de etnie rromă.

Subiectele de concurs vor fi standardizate, unice și elaborate de Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare în conformitate cu programele la nivel gimnazial cu un grad de dificultate adecvat competiției.

Modificări privind profesorii violenți

Noile legi ale Educaţiei conţin proceduri clare de semnalare şi intervenţie în situaţiile de violenţă şcolară, inclusiv bullying. În plus, se doreşte consolidarea responsabilităţii şi capacităţii CJRAE şi a consilierilor şcolari pentru a preveni violenţa şi pentru a furniza asistenţă necesară persoanelor implicate în incidente violente, atât agresorilor, cât şi victimelor.

Cadrele didactice vor beneficia de sprijin prin programe de formare, astfel încât să ştie cum să abordeze şi să prevină astfel de situaţii. De asemenea, vor fi oferite cursuri de educaţie parentală, iar Ministerul Educaţiei va colabora cu alte entităţi cu responsabilităţi în acest sens în vederea elaborării Strategiei naţionale pentru educaţie parentală.

O nouă regulă impusă este aceea că profesorii cercetaţi pentru violenţă împotriva elevilor nu vor mai fi autorizaţi să predea în clasă.

Cu toate acestea, ei vor primi în continuare drepturile salariale, întrucât dreptul la muncă nu poate fi negat din punct de vedere constituţional. Această prevedere a fost introdusă pentru a împiedica profesorii violenţi sau cei suspectaţi de violenţă să aibă contact cu copiii, clasele şi comunitatea şcolară, dat fiind că există numeroase situaţii în care, până la finalizarea cercetării disciplinare, profesorii nu pot fi împiedicaţi, potrivit legii actuale, să intre în clasă.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

Foto principală: Ligia Deca. INQUAM Photos / Octav Ganea

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Patronul Fermei Dacilor rămâne în arest la domiciliu. Decizia e definitivă

Patronul Fermei Dacilor rămâne în arest la domiciliu în...

Partidul Comasat Român face praf statul de drept

Partidul Comasat Român face praf statul de drept. Modificarea...

Primul primar USR dintr-un oraș care pleacă la PSD

Primul primar USR dintr-un oraș care pleacă la PSD...