Ce spun judecătorii despre pedepsirea şoferilor băuţi sau drogaţi – Obligatoriu închisoare cu executare în caz de omor

Data:

Ce spun judecătorii despre pedepsirea şoferilor băuţi sau drogaţi – Obligatoriu închisoare cu executare în caz de omor. Magistrații se pregătesc de punerea în aplicare a legii „Anastasia”. Dacă până acum, condamnările cu executarea în regim de detenție în cazul accidentelor cu victime erau excepții, ele urmează să devină regulă. 

„Legea «Anastasia» reprezintă o expresie foarte bună și un exemplu clar a politicii penale a statului. Ea reprezintă o adaptare a legislației penale la nevoile de zi cu zi și la evoluția societății. În același timp, și practica judecătorilor și procurorilor începuse să se schimbe și trebuie menționat că semnalul a fost dat de la Iași”, a declarat președintele Curții de Apel, Diana Cheptene-Micu.

Inițiată de senatorul PSD Robert Cazanciuc, fost ministru al Justiției, legea „Anastasia”, denumită oficial Legea 213/2023, introduce o modificare în Codul Penal. La condițiile suspendării executării pedepsei sub supraveghere a fost introdus un nou paragraf care precizează că „Nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul infracțiunilor prevăzute la art. 192 alin. (2) și (3), dacă acestea au fost săvârșite în condițiile art. 335 sau 336”. Concret, judecătorii nu vor mai putea pronunța condamnări cu suspendare în cazul uciderii din culpă, dacă șoferul nu avea permis sau se afla sub influența alcoolului ori a altor substanțe. „Legea este un corp viu, aflat în continuă evoluție. În ultimii 20 de ani, schimbările în ce privește circulația au fost majore. Acum 20 de ani nu erau atâtea mașini, nu exista consum de droguri la volan. E o evoluție în timp a nivelului de periculozitate și este firesc ca și tratamentul legal să fie altul”, a apreciat Cheptene-Micu.

Citește și VIDEO Tânărul băut care a pus Poliția vrânceană pe jar, oprit cu focuri de armă după o urmărire ca-n filme, scăpat de instanță de arest

Anul trecut, la nivelul celor patru judecătorii din județ au fost pronunțate 19 condamnări pentru ucidere din culpă, în 16 cazuri fiind implicați șoferi sau căruțași. În toate cele 16 cazuri, au fost pronunțate condamnări cu suspendarea executării. Odată cu intrarea în vigoare, pe 10 iulie, a legii „Anastasia”, nu vor mai fi posibile sentințe precum cea care a vizat un căruțaș beat, care s-a răsturnat cu utilajul. Accidentul a avut ca urmare moartea propriului copil, dar căruțașul a scăpat cu o condamnare la doar 2 ani de închisoare, cu suspendare.

Președintele Curții de Apel a subliniat însă faptul că noua lege se va aplica doar pentru accidentele petrecute după data de 10 iulie. În cazurile aflate deja pe rolul instanțelor sau în ancheta procurorilor, se va aplica varianta veche a Codului Penal, putându-se dispune și pedepse cu suspendare. „Până acum, uciderea din culpă avea altă abordare, ca infracțiune culpabilă, fără intenție. Și doctrina, și practica instanțelor permiteau judecătorului o plajă amplă de apreciere. Acum 10 ani, nici nu se punea problema unei condamnări cu executare în cazul unui infractor aflat la prima faptă. Dar deja există o schimbare a opticii în privința consumului de alcool sau droguri și la infractorul primar. Să nu uităm că și sub cupola legii de acum, au existat situații în care s-au aplicat pedepse cu executare, chiar de o severitate maximă, iar tonul a fost dat la Iași”, a precizat Cheptene-Micu pentru Ziarul de Iași, unde puteți citi interviul complet.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Ziarul de Iași
Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Iohannis a pus cruce combaterii evaziunii fiscale

Iohannis a pus cruce combaterii evaziunii fiscale, promulgând legea...

Cât a costat deplasarea Alinei Gorghiu în Brazilia

Cât a costat deplasarea Alinei Gorghiu în Brazilia. Ministrul...

Rejudecarea dosarului asasinării disidentului Gheorghe Ursu, respinsă de Curtea de Apel București

Rejudecarea dosarului asasinării disidentului Gheorghe Ursu, respinsă de Curtea...