Trei judecători militari sunt cercetați de Inspecția Judiciară pentru delict de opinie

Data:

Trei judecători militari sunt cercetați de Inspecția Judiciară (IJ) pe motiv că au refuzat să participe la o ședință a adunării generale a judecătorilor. În ședință, cei trei magistrați de la Curtea Militară de Apel București urma să fie ales un membru agreat de fosta conducere a instanței, un general pensionat deja de CSM.

Plângerea a fost făcută de general maior Victor Chițu, fostul șef al instanței, care s-a pensionat și dorea să-și numească un înlocuitor.

De ce s-a supărat colegul lor

Judecătorii militari Constantin Ciuculescu, Luchian Constantinescu și George Matei sunt verificați de inspectorul judiciar Maria Aroșculesei pe motiv că judecătorii amintiți nu au participat la ședințele convocate de Chițu.

Cel din urmă arată în plângere că Ciuculescu și Constantinescu au înregistrat două memorii la Curtea Militară de Apel, înscrisuri care conțin „ acuzații calomniatoare” la adresa sa.

În perioada 26 – 30 iunie 2023, Chițu a convocat adunarea generală a judecătorilor Curții Militare de Apel București, în convocator fiind trecut și articolul din regulamentul instanțelor unde scrie că prezența judecătorilor este obligatorie.

Citește și: Magistrați și angajați CSM, somați să returneze bani încasați nelegal

Motivele neparticipării la ședință

Cei trei judecători au explicat în scris motivele refuzului lor de a participa la ședințele organizate de Chițu, cel mai pertiment fiind acela că a convocat adunarea generală după ce i-a fost aprobată cererea de pensionare de către Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) și aștepta decretul președintelui de eliberare din funcție.

În plus, cei trei judecători susțin că nu exista nicio urgență de convocare de mai multe ori pe zi a adunării generale, „ci doar dorința președintelui de impunere în colegiul de conducere a unor judecători agreați de el”.

Magistrații mai arată că memoriile adresate conducerii instanței nu sunt calomnii, ci fapte și împrejurări reale, că acțiunile președintelui pot fi considerate nedemne în relațiile cu colegii, unele dintre ele „putând întruni elementele de tipicitate ale unor infracțiuni”.

În ciuda acestor acuzații, IJ îi cercetează pe cei trei, nu pe fostul șef de instanță.

Dubla măsură a IJ

IJ amintește în acțiunea disciplinară inițiată față de cei trei magistrați de articolul din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor potrivit căruia „prezența la adunarea generală a judecătorilor este obligatorie, cu excepția în care judecătorii nu pot participa din motive obiective”.

Acest argument este cel puțin ciudat, având în vedere că, de exemplu, la Curtea de Apel Craiova, pe 21 iunie, la adunarea generala au participat un număr de 68 de judecători din totalul de 82 de judecători în funcţie, iar președintele instanței nu este cercetat de IJ.

Citește și: Ministrul Apărării a lăsat România să se facă de râs și l-a tras în această spirală rușinoasă și pe șeful statului

Cine cercetează judecătorii militari

Maria Aroșculesei a ajuns la IJ în 2019, în urma unui concurs organizat de CSM. Ea vine de la secția civilă a Tribunalului Botoșani și acum controlează activitatea profesională a judecătorilor din întreaga țară.

În 2018, câștiga ca judecător la Botoșani 154.000 de lei pe an, adică 12.800 de lei pe lună.

În 2022, la Inspecția Judiciară a avut un salariu de 221.000 de lei la care se adaugă diurnă de detașare de 100.000 de lei, plus 20.000 de lei bani pentru transportul la și de la locul de muncă, 33.000 de lei chiria pentru locuință, adică 28.400 de lei net/lună.

Într-un proces colectiv cu colegii de la IJ, judecătoarea și-a dat în judecată propria instituție și a obținut majorarea salariului la valoarea de referință sectorială (VRS) maximă de 605 lei. Decizia a fost luată de Tribunalul Giurgiu.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Virgil Burlă
Virgil Burlă
Virgil Burlă este jurnalist din 2000. A început la Iași, apoi a continuat la București, unde s-a specializat ca reporter pe domeniul justiției. Mai colaborează cu Europa Liberă România.
2 COMENTARII
    • Individa e doar un produs al sistemului, nimic altceva. Dacă sumele pomenite in articol sunt reale, atunci suntem o țară cu sus-ul in jos și invers. Păi dacă bieții noștri cercetători ar fi plătiți 1/4 din veniturile ăstora, am avea laureați ai premiului Nobel in fiecare an.
      In loc de asa ceva, avem justiție și doctori cu venituri și apucături de maneliști. Săraca țară bogată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related