Ce știm despre miile de butoaie cu deșeuri nucleare din ape | Deutsche Welle

Data:

Sute de mii de butoaie cu deșeuri nucleare au fost scufundate în Atlantic în urmă cu decenii. Cercetătorii, care se tem că ele eliberează radioactivitate, au localizat circa 1800 de butoaie. Ce au mai descoperit ei?

În urmă cu zeci de ani deșeurile radioactive erau pur și simplu aruncate în mare. Cercetătorii au descoperit peste 1800 de butoaie încărcate cu deșeuri radioactive în Atlanticul de Nord-Est, aruncate acolo între 1950 și 1980 de varii state europene, între care Marea Britanie, Belgia, Olanda, Elveția și Germania.

Oceanele deveniseră cea mai ieftină și mai convenabilă groapă de gunoi radioactiv provenit din industria nucleară și din laboratoarele de cercetare.

Sinistra practică a fost interzisă abia în 1993. Însă până atunci, doar în Atlanticul de Nord-Est ar fi fost scufundate cel puțin 200.000 de butoaie, la adâncimi cuprinse între 3000 și 5000 de metri.

Cercetători europeni s-au deplasat recent cu nava de cercetare „L’Atalante” în zona în care se presupune că ar fi ajuns jumătate din totalul deșeurilor nucleare, respectiv în bazinul european de vest al Atlanticului, la peste 1000 de kilometri vest de regiunea La Rochelle din Franța. Proiectul se numește NODSSUM – Nuclear Ocean Dump Site Survey Monitoring – în română: Monitorizarea Depozitelor Nucleare din Ocean.

Continuarea, în Deutsche Welle

Citește și: Ministrul Economiei, Radu Miruță, despre dezastrul de la Praid: Singura vină a castorilor e că nu pot să vorbească, să spună că e o prostie. O spun eu

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Pexels.com)

spot_imgspot_img
Deutsche Welle
Deutsche Wellehttps://www.dw.com/ro
Deutsche Welle este un post de radio internațional din Germania. A început să emită regulat din anul 1953. Este membru ARD. Primul program în limba română a fost difuzat de postul de radio german la 19 august 1963. Și-a încetat activitatea pe 1 ianuarie 2012. Momentan, există un site în limba română.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related