Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a respins, în unanimitate, cererile formulate de cinci foști judecători români care reclamau neplata integrală a unor drepturi salariale câștigate în instanță. Deși a decis că România nu a încălcat Convenția prin eșalonarea plăților în circumstanțele excepționale ale cauzei, Curtea a formulat observații importante asupra modului în care sistemul judiciar a contribuit la extinderea drepturilor salariale ale magistraților. Judecătorii europeni au semnalat inclusiv riscul unui conflict de interese atunci când magistrații decid asupra unor componente ale remunerației de care pot beneficia ei înșiși, lucru ignorat total de magistrații din România.
Cei cinci reclamanți susțineau că statul român le mai datorează, împreună, peste 1,15 milioane de euro, în baza unor hotărâri judecătorești pronunțate în favoarea lor. În același timp, documentul CEDO arată că Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul General au solicitat pentru 2026 aproximativ 1,4 miliarde de euro pentru restanțe rezultate din hotărâri judecătorești și decizii administrative, inclusiv dobânzi.
Decizia de Cameră a fost pronunțată la 13 octombrie 2026 și făcută publică printr-un comunicat al CEDO din 22 octombrie. Ea este definitivă.
Au decis în propriul interes patrimonial
Unul dintre cele mai importante pasaje ale deciziei privește conflictul de interese potențial generat de litigiile prin care magistrații au obținut majorări și egalizări salariale.
CEDO observă că, de-a lungul timpului, jurisprudența Curții Constituționale și cea a Înaltei Curți de Casație și Justiție au contribuit la reconfigurarea cadrului juridic al remunerației judecătorilor, fără ca legile succesive privind salarizarea acestora să fie modificate formal în aceeași măsură.
Mai mult, Curtea europeană arată că, atunci când judecătorii au fost chemați să se pronunțe asupra unor componente ale remunerației de care puteau beneficia ei înșiși, participarea lor la adoptarea unor asemenea decizii era susceptibilă să genereze un conflict de interese „Interesul lor patrimonial personal” putea interfera cu exercitarea imparțială a funcțiilor judiciare, subliniază Curtea.
Observația este importantă într-un sistem în care numeroase drepturi salariale ale magistraților au fost recunoscute sau extinse prin interpretări judiciare, iar efectele acestor interpretări s-au propagat ulterior asupra unor categorii largi de personal.
CEDO merge mai departe și arată că instanțele par să-și fi depășit rolul tradițional de interpretare și aplicare a legii, generând o situație susceptibilă să creeze impresia unui conflict de interese între instituții și o tensiune între puterea judecătorească, pe de o parte, și puterile legislativă și executivă, pe de altă parte.
Curtea reamintește că stabilirea politicilor bugetare, alegerea priorităților de cheltuieli și repartizarea resurselor publice intră în competența autorităților legislative și executive, care dispun de o marjă largă de apreciere.
Ce însemană egalizarea salarială
Litigiile salariale care au generat această situație au început, în număr mare, între 2006 și 2009. Magistrații au cerut instanțelor să constate existența unor discriminări salariale în raport cu alte categorii de magistrați sau de funcționari care beneficiau de regimuri de remunerare mai avantajoase.
În general, instanțele au admis asemenea cereri, constatând diferențe de remunerare considerate nejustificate și acordând drepturile solicitate sau despăgubiri.
Guvernul a început, din 2009, să adopte acte normative succesive pentru eșalonarea plăților, având în vedere impactul bugetar al sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești.
Ulterior, problema a căpătat o nouă dimensiune prin deciziile pronunțate de Curtea Constituțională și Înalta Curte.
Prin Decizia nr. 794/2016, Curtea Constituțională a stabilit că nivelul maxim al salariului de bază sau al indemnizației de încadrare trebuie să includă și drepturile stabilite ori recunoscute prin hotărâri judecătorești. Totodată, personalul aflat în aceleași condiții trebuie salarizat la nivelul maxim din cadrul aceleiași categorii profesionale.
Prin Decizia nr. 36/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție a explicat că egalizarea indemnizațiilor la nivel maxim include și majorările și indexările recunoscute prin hotărâri judecătorești unor magistrați sau membri ai personalului auxiliar, indiferent dacă ordonatorul de credite emisese sau nu ordine de salarizare corespunzătoare.
După intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, au urmat noi litigii. Magistrații au cerut extinderea unor beneficii recunoscute anterior prin jurisprudență sau prin anumite legi altor magistrați ori funcționari publici, invocând egalitatea și nediscriminarea.
S-au adăugat cereri de executare silită și acțiuni pentru stabilirea penalităților de întârziere.
Peste 7,25 miliarde de lei plătite de trei instituții
Datele prezentate de Guvern în fața CEDO arată dimensiunea financiară a litigiilor salariale ale magistraților. Pentru perioada 2006–2022, Ministerul Justiției a plătit 2.556.604.346 de lei în executarea hotărârilor judecătorești și a deciziilor administrative.
Consiliul Superior al Magistraturii a plătit, între 2006 și iunie 2026, 118.305.943 de lei, în timp ce Înalta Curte de Casație și Justiție a achitat, pentru perioada 2010–2022, 4.579.420.000 de lei.
În total, cele trei instituții au raportat plăți de aproximativ 7,25 miliarde de lei, echivalentul a peste 1,6 miliarde de euro, conform conversiilor prezentate în documentul CEDO.
Prin comparație, toate celelalte ministere, luate împreună, au plătit în perioada 2006–2025 aproximativ 73,2 milioane de euro funcționarilor publici în baza unor hotărâri judecătorești.
Diferența este considerabilă și arată concentrarea unei părți importante a obligațiilor bugetare în zona salarizării magistraților.
Pentru anul 2026, Înalta Curte și Parchetul General au solicitat alocarea a aproximativ 1,4 miliarde de euro pentru restanțe rezultate din hotărâri judecătorești și decizii administrative, inclusiv dobânzi.
Cinci reclamanți, restanțe de peste 1,15 milioane de euro
Cauza analizată de CEDO reunește cinci cereri formulate de judecători sau foști judecători români, depuse la Curte în 2024.
Potrivit comunicatului, reclamanții susțineau că mai aveau de primit următoarele sume:
- 60.000 de euro;
- 30.000 de euro;
- 107.454 de euro;
- 571.891,74 de euro;
- 381.868,12 euro.
Totalul este de 1.151.213,86 de euro.
Acestea sunt sumele pe care reclamanții afirmau că statul încă le datorează. CEDO precizează că indemnizațiile lunare și pensiile reclamanților erau mult peste salariul mediu și pensia medie din România. În analiza sa, Curtea a luat în calcul și faptul că veniturile acestora depășeau inclusiv indemnizațiile primite de cele mai înalte autorități ale statului.
Pe această bază, Curtea a considerat că reclamanții nu au demonstrat că neplata integrală și imediată a sumelor solicitate i-ar fi privat de mijloacele de subzistență sau i-ar fi expus riscului de a nu dispune de resurse suficiente pentru a trăi.
Această constatare a cântărit în evaluarea proporționalității măsurilor de amânare a plăților.
De ce a acceptat CEDO neplata integrală
CEDO a stabilit că executarea unei hotărâri face parte din dreptul la un proces echitabil, protejat de articolul 6 din Convenție. Creanțele stabilite definitiv pot intra, de asemenea, sub protecția dreptului de proprietate prevăzut de articolul 1 din Protocolul nr. 1.
Cu toate acestea, Curtea a considerat că speța analizată prezintă circumstanțe excepționale, caracterizate prin amploarea și caracterul imprevizibil al obligațiilor financiare, precum și prin constrângerile economice și bugetare ale României.
În motivare sunt menționate creșterea deficitului public, procedura europeană privind deficitul excesiv, efectele pandemiei și deteriorarea situației fiscale. Guvernul a adoptat, începând din 2009, măsuri succesive de eșalonare și reeșalonare a plăților.
În 2023, plata scadențelor restante a fost repartizată pe cinci ani, începând din 2024. În 2025, pe fondul agravării deficitului public, Guvernul a amânat până în 2026 anumite scadențe care ar fi trebuit achitate în 2025, dar nu fuseseră încă plătite la intrarea în vigoare a noii măsuri.
CEDO a apreciat că aceste măsuri au fost adoptate prin acte normative previzibile și au urmărit obiective legitime de interes general: reducerea cheltuielilor publice, reechilibrarea bugetului și redresarea finanțelor publice.
Curtea a mai reținut că autoritățile au realizat plăți progresive, în paralel cu aplicarea unor politici de redresare bugetară și menținerea serviciilor publice esențiale.
În aceste condiții, deși perioadele de neexecutare au fost semnificative, Curtea nu a considerat că reclamanților li s-a impus o sarcină individuală excesivă sau că a fost afectată însăși esența dreptului lor de a obține executarea hotărârilor judecătorești.
Inițiatorii litigiilor
Litigiile analizate de CEDO au fost inițiate de magistrați care au susținut că erau discriminați salarial față de alte categorii profesionale. În principiu, accesul la instanță și posibilitatea de a contesta o discriminare salarială sunt drepturi legitime. Faptul că o persoană este judecător nu îi anulează dreptul de a solicita protecția instanței.
Problema semnalată de CEDO apare însă atunci când revendicările individuale sunt urmate de interpretări judiciare care extind succesiv drepturile salariale, iar judecătorii care participă la asemenea decizii pot avea, la rândul lor, un interes patrimonial în rezultatul lor.
Ce spune, de fapt, decizia CEDO
Prin decizia din 13 octombrie 2026, Curtea a declarat cererile inadmisibile, considerându-le vădit neîntemeiate. Reclamanții invocaseră articolul 6 din Convenție și articolul 1 din Protocolul nr. 1, susținând că neexecutarea integrală a hotărârilor favorabile le încălcase dreptul la un tribunal și dreptul la respectarea proprietății.
CEDO a stabilit astfel că, neexecutarea integrală și temporară a hotărârilor nu a încălcat drepturile protejate de Convenție.
Comunicatul CEDO:
