Curtea de Apel București a dispus marți arestarea preventivă pentru 30 de zile a cetățeanului rus acuzat de SRI că filma baze militare utilizate de NATO, într-o operațiune de sabotaj coordonată de Rusia pe teritoriul României.
Cetățeanul rus, în vârstă de 40 de ani, a fost reținut marți de DIICOT, fiind dus apoi în instanță cu propunere de arestare preventivă.
SRI a anunțat marți că, în cooperare cu DIICOT, MAI-DCCO, MApN-DGIA și servicii partenere externe, a prevenit comiterea unei acțiuni de sabotaj pe teritoriul național, cu implicarea unui cetățean rus stabilit în România.
Potrivit SRI, începând din februarie 2026, cetățeanul rus s-a aflat în monitorizarea Serviciului Român de Informații, făcând obiectul unei investigații ample privind tentative de acte de diversiune, materializate prin documentarea foto-video a unor centre de comunicații și baze militare naționale utilizate de aliații NATO, a unor sedii ale instituțiilor din Sistemul Național de Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională, precum și a unor infrastructuri critice.
„Datele obținute indică un tipar acțional similar celui folosit pe teritoriul statelor europene de rețele de sabotori coordonate de entități din Federația Rusă, inclusiv în cazurile dejucate în România în 2024 și 2025: cetățeanul rus era instruit de un intermediar să realizeze materiale foto-video cu obiective de interes strategic militar, inclusiv aeronave cargo ucrainene ANTONOV pe durata prezenței pe teritoriul național. De asemenea, investigația a relevat că Federația Rusă continuă să folosească persoane din categorii vulnerabile pentru derularea de astfel de activități ilegale”, a transmis SRI într-un comunicat de presă.
Acțiunile specifice întreprinse de SRI, precum și măsurile dispuse cu autoritățile române și partenerii externi au condus la prevenirea unei acțiuni de sabotaj pe teritoriul național, a precizat Serviciul Român de Informații.
(FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea)



