Banii europeni pentru industria de apărare au grăbit și accentuat criza politică. În spatele SAFE sunt interese divergente: grupuri clientelare din jurul partidelor și instituțiilor de forță, presiuni din SUA și Rusia.
Nervozitatea grupurilor de interese implicate în achiziții militare a devenit vizibilă imediat după demiterea guvernului Bolojan prin moțiunea de cenzură inițiată de PSD și AUR. Până acum România făcea cumpărături militare în liniște fiindcă toate părțile implicate, vânzători, intermediari, cumpărători, erau mulțumite. În ultimii 10 ani, peste 90% din programele autohtone de înzestrare au fost derulate cu furnizori americani și foarte puține din aceste componente se produc în România. În general, Bucureștiul a preferat să cumpere produsul finit. Numai întreținerea, reparațiile și muniția se fac în țară. Sistemele Patriot, HIMARS, tancurile Abrams (în derulare), avioanele de luptă F-16, dar mai ales cele F-35, dintre care primele vor ajunge în România abia după 2031, însumează în jur de 15 miliarde de euro.
Până acum, România s-a bazat aproape integral pe armament american, iar în 2020, Bucureștiul a anulat o licitație internațională pentru bateriile de coastă, în care compania europeană MBDA specializată în producția de rachete și armamente complexe era favorită, pentru ca ulterior contractul să fie dat direct americanilor de la Exocet fără licitație. Europenii fuseseră de acord să accepte condițiile de offset, adică 80% din banii plătiți să se întoarcă în industria de apărare românească. La fel s-a întâmplat în 2010, când România a cumpărat avioanele F16 de la americani în locul celor suedeze făcute de Saab, care în contractul oferit se angaja la investiții militare directe egale cu suma plătită pentru avioanele de la ei. Americanii au fost mereu preferați de oficialii de la București, cu gândul că în schimbul cumpărăturilor exorbitante făcute, ei vor veni să apere România la nevoie.
Continuarea, în Deutsche Welle
(FOTO: Inquam Photos / George Călin)
