Ciudatele CV-uri ale cadrelor de la Universitatea Danubius din Galați

Data:

Universitatea Danubius Galați este o universitate privată, cu 17 profesori și lectori, plus 9 asistenți universitari cu doctorat. Am ignorat lectorii și profesorii asociați (erau niște aiureli cu fotbal). Vă țineți bine, da?

Benone Pușcă – unul dintre cei mai importanți comuniști din Galați până la Revoluție. Fondator al Universității Danubius Galați. A fost Secretar al Consiliului Județean pentru ultimii cinci ani înainte de revoluție. Deci un nesecurist. Predă la Facultatea de Drept, împreună cu fiul domniei sale.

Soția tot la Danubius predă și are un doctorat de la Academia de Poliție, obținut cu același conducător de doctorate, Alexandru Boroi, un om incredibil de bogat. Să nu ne încurcăm cu familia, totuși. 

Câți dintre profesorii de la Danubius au doctorate cu Alexandru Boroi[1].

1. Rusu Ion – predă la Danubius Galați și la „George Bacovia” din Bacău – fost șef de post de poliție în timpul comunismului, a făcut doctoratul la București și un curs postuniversitar la Galați, în același timp în care era și șef al Serviciului Județean de Poliție Vrancea.

2. Monica Pocora are un CV halucinant. Doar într-un an, în 2014, făcea programul pentru înalți funcționari publici al Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, avea o bursă Erasmus la Istanbul, o altă bursă în Islanda, făcea cercetare postdoctorală la Universitatea „Titu Maiorescu” în București, era avocată, sefa biroului de administrare de proiecte la Danubius, lector universitar la Hyperion în București, lector universitar la „Titu Maiorescu”, lector universitar la Danubius, expert de consiliere într-un proiect european, asistentă manager în alt proiect european și manager de proiect în alt proiect european.

În 2015 se ducea la Paris și în Letonia tot cu burse.

3. Totolici Genica este de la ALDE Galați – a fost consilier județean. Predă la Universitatea Danubius din Galați. A fost promovată în niște sinecuri incredibile (inclusiv directoare la transport public și acum la Electrica) fără a avea niciun fel de calificări care să poată justifica numirile. Soțul domniei sale a lucrat și el tot la Consiliul Județean înainte de a deveni printr-un miracol directorul Centrului de Profit din Galați (Loteria Română).

4. Tudorache Adriana Iuliana (acum Stancu) predă Dreptul de asemenea la Galați, la Universitatea „Dunărea de Jos”, deși a terminat o catastrofă de facultate privată, la „Petre Andrei” din Iași, în 6 ani.

5. Bogdan Bârzu – a terminat și el Academia de Poliție și are un doctorat cu Alexandru Boroi, obținut la Universitatea „Titu Maiorescu”. Nu are un CV depus pe site-ul facultății de Drept.

6. Minodora Ioana Rusu are, de asemenea, doctorat cu Alexandru Boroi, la „Titu Maiorescu” și este angajată la ASF.

7. Halil Adinan are, la fel, doctoratul cu domnul Boroi.

Mai sunt încă câtiva doctori remarcabili ai domnului Boroi cu legături cu Dunărea Galați.

Florescu Maria Mirabela – are o publicație la Danubius Galați, în 2007. În mod excepțional, teza ei, „Liberarea Condiționată”, nu se găsește nicăieri, fiind una dintre cele 3 teze în această situație de la Academia de Poliție.

Samson Emanuel – comisar șef la Serviciul de combate a crimei organizate Brașov, a publicat două articole la Universitatea Danubius Galați împreună cu Costel Cășuneanu, „regele asfaltului”, condamnat la patru ani de închisoare în dosarul de corupție al lui Cătălin Voicu.

Coleg le-a fost și Nicolae Bogdan Buzăianu, considerat „cel mai deştept băiat din energie”. Firma lui, Energy Holding, a cumpărat de la Hidroelectrica energie de aproape 1 miliard de dolari (peste 1% din bugetul României atunci), pe vremea când ministrul Economiei era naşul său, Doru Ioan Popescu.

Procurorii DIICOT au considerat că ar fi fost încheiat ilegal contractul. Elena Udrea a fost trimisă ulterior în judecată pentru trafic de influenţă în acel dosar pentru o presupusă mită de 5 milioane de dolari. Buzăianu este acum acuzat că ar fi devalizat Gambia de câteva zeci de milioane de dolari. În 2007, pentru a scăpa de justiție, a renunțat la cetățenia română și este doar cetățean elvețian.

Topciu Aurel Mihail, fostul șef al vamei de la Galați, a fost și el doctorandul lui Alexandru Boroi. A făcut și Colegiul Național de Apărare. Numele lui apare într-un dosar al DNA din 2008, în timp ce era adjunct al șefului Poliției de Frontieră de la Otopeni.

Mai avem un grup de profesori cu doctoratele obținute la Craiova. Evident toți au avut același coordonator de doctorat – Ioan Alexandru, că așa e cu coincidențele astea.

Goga Gina Liviana este colaboratoarea casei de avocatură a domnului Pușcă. CV-ul de pe site-ul universității este șocant, dezvăluind un incredibil număr de oportunități foarte bine plătite pe care le-a avut doamna Goga. În perioada doctoratului făcut la Craiova, a făcut și doi ani de studii postuniversitare la Danubius, unde era asistentă universitară. Conducător de doctorat – Alexandru Ioan.

Savenco Iulian Georgel a terminat Dreptul tot la Danubius Galați. Doctoratul și l-a făcut la Craiova, în timp ce și-a luat alte șase certificări și a făcut un curs postuniversitar de un an și un masterat la Danubius. În plus mai era și preparator universitar, și apoi asistent universitar tot la Danubius. Conducător de doctorat – același Ioan Alexandru.

Zaharia Alexandru are și el un doctorat la Craiova, tot cu Ioan Alexandru.

Următorul grup sunt cu doctorate în străinătate. Desigur în Republica Moldova, la una dintre cele mai dubioase facultăți din Europa.

Radu Ștefănuț a terminat Facultatea de Drept la Danubius în 2007, la 29 de ani. Apoi s-a apucat de un doctorat în Republica Moldova, la Chișinău, în timp ce făcea doi ani de postuniversitară la Danubius și muncea 8 ore pe zi la o firmă de lactate.

Maftei Jana a reușit să termine Facultatea de Drept la Hyperion, la 30 de ani. Are un CV halucinant. Doctorat obținut la Chișinău. Logica unui doctorat într-o țară cu standarde academice catastrofale indică desigur seriozitate și o preocupare pentru excelență și studii serioase.

Robea Mariana – doctorat la Chișinău, în 2018. Are și ea un CV halucinant, între 2009 și 2010 pare că ar fi terminat 6 mastere, 5 la Galați și unul la Bacău.

Georgian Dan are doctorat, de asemenea, la Chișinău

Victoria Onofrei – universitate făcută la Chișinău.

Cine a mai rămas

Andy Pușcă este fiul fondatorului și fostului rector al Universității Danubius. Mama este angajată tot la această instituție de învățământ superior. A fost și el lector la Academia de Poliție, unde mama și-a făcut doctoratul.

A terminat șef de promoție în același timp și la universitatea tatălui și la SNSPA, în București. A făcut și un master la Baia Mare, că doar ce sunt 10 ore de condus dacă te bântuie spiritual academic.

CV-ul domniei sale este, cum altfel, halucinant. În perioada doctoratului, Andy Pușcă era în același timp asistent universitar la SNSPA, Lector la Institutul Național al Magistraturii, lector la Academia de Poliție, avocat și lucra în cadrul unui proiect european la Galați. A fost angajat direct prorector la Danubius.

Radu Stancu are un CV ciudat. Conform acestuia, a terminat Facultatea de Drept la Hyperion, în 2008, și totuși prezintă, între 2005 și 2006, la cinci conferințe, patru fiind la Academia de Poliție.

Gheorghe Stancu, fost angajat al MAI și profesor la Hyperion, este co-autor, alături de domnul Radu Stancu, al unui articol din 2008. Gheorghe Stancu a fost condamnat la 4 ani și 6 luni de închisoare pentru mită primită de la studenți. A predat și la Academia de Poliție, iar DNA l-a reținut prima dată în 2010.

Radu Stancu a plecat din țară și a studiat în străinătate la Strasbourg, Roma și Koln. În 2015, obține un doctorat în Drept în Franța. Din ce a trăit domnul Stancu în străinătate nu este deloc clar. De ce un avocat la Paris, cum arată domnia sa în CV, vine să predea la Danubius Galați este o întrebare interesantă.

Luca Iamandi, rector la Academia de Poliție în perioada celor mai nenorocite plagiate (2001 -2011), a fost dat afară cu scandal de la Academia de Poliție, suspect de corupție.

Gabriela Lupșan a fost cadru didactic tot la Academia de Poliție și a predat și la faimoasa (pentru numărul diplomelor dubioase obținute de politicieni) Universitate „Petre Andrei”. Numele ei apare în scandalul universitarilor care au validat maculatura pușcăriașilor scriitori.

Modiga Georgeta are un doctorat la o facultate secretă a Universității București. Are și ea un CV cel puțin straniu: între 1994 și 1999 a fost șefa serviciului de pensii de la Direcția Generală de Muncă Galați și studia la zi Dreptul la Iași.

Conform CV-ului, a terminat facultatea la 39 de ani, în 1997, deși a fost contabilă și inspectoare în timpul comunismului. A fost și secretară generală a Casei Naționale de Pensii, în timpul guvernului Boc. Implicată în scandalul pușcăriașilor scriitori.

Ionescu Dumitrache Ana Alina, în timp ce era conferențiar universitar la Danubius (înainte a fost bibliotecară, tot la Danubius), șefă de birou la relații publice, tot la Danubius, și își făcea doctoratul la Iași, mai reușea incredibila performanță să facă și un curs postuniversitar, tot la Danubius, să se certifice în managementul calității, să fie secretar general al Consorţiului „Universităţilor din Est” și să muncească în același timp în cadrul al trei proiecte europene.

Tache Bocănială este fostul șef al Miliției Portului Galați. Firesc, are un doctorat la Academia de Poliție și apare în scandalul mitei cu țigări și băutura din MAI. Doctoratul la București l-a făcut în timp ce ocupa poziții extrem de importante la Galați și apoi la Iași.

Nicolae Corina a terminat, de asemenea, la „Petre Andrei” din Iași și are un doctorat obținut cu Tudorel Toader.

Sandru Adriana – doctorat la Academia de Poliție obținută în 2009. A terminat Dreptul în 2000. Conform CV-ului, prima experiență profesională este în 2017.

Florentina Drăgan, preşedinte al Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor în domeniul achiziţiilor publice. Pare a avea un parcurs normal.

Roșu Angelica, de asemenea cu un parcurs normal.


[1] Alexandru Boroi apare în câteva scandaluri de plagiat ale Academiei de Poliție. În timpul comunismului a format generații de milițieni. A fost conducător de doctorate la Academia de Poliție și la Universitatea „Titu Maiorescu”. A predat între 2010 și 2013 la Universitatea Danubius din Galați. Unii dintre cei mai cunoscuți infractori români au fost doctoranzii domniei sale.

Foto: univ-danubius.ro

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Valeriu Nicolae
Valeriu Nicolae
Valeriu Nicolae este scriitor și activist pentru drepturile omului. Are un masterat în diplomație, a lucrat pentru ONU, Comisia Europeană și Consiliul Europei, dar și pentru IBM și Microsoft, în SUA. A fost secretar de stat la Ministerul Muncii în timpul guvernului Cioloș și a fost membru PLUS, partid din care a demisionat. Face voluntariat pentru copiii din Ferentari, București, pentru care a fost desemnat Cetățeanul Anului, în 2013, de Parlamentul European.
1 COMENTARIU
  1. Cu asa cadre, asa studenți, asa viitori specialisti in justitie. De asta se dau asa hotarari judecatorestk! Pe masura! La fel si cu procurorii, care lasa politistii sa faca treaba in locul lor… E mai comod asa. Ce spune politistul, aia e! Desi procurorul nu poate fi tinut de politist, in luarea deciziilor…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related