Comisia de la Veneția, sesizată pentru „amendamentul Fritz”, declarat constituțional de CCR

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Un oficial european a cerut Comisiei de la Veneția un aviz referitor la „amendamentul Fritz” din Legea ANI, amendament declarat constituțional de CCR.

Președintele Congresul Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei, Gunn Marit Helgesen, a trimis o interpelare către Comisia de la Veneția, prin care a solicitat o opinie oficială cu privire amendamentul în urma căruia primarul Timișoarei, Dominic Fritz, și-a pierdut mandatul de primar.

Este vorba despre amendamentul introdus de PSD în Legea integrității (Legea ANI), care prevede că persoanele față de care s-a constatat definitiv, înainte de intrarea în vigoare a legii, o stare de incompatibilitate sau conflict de interese își pierd automat funcția, demnitatea publică sau mandatul, la 30 de zile de la data intrării în vigoare a actului normativ – dacă interdicția legală de 3 ani nu a expirat deja.

În solicitarea trimisă către Comisia de la Veneția, Gunn Marit Helgesen cere expres: „aș dori să solicit în mod oficial un aviz al Comisiei de la Veneția cu privire la compatibilitatea dispozițiilor tranzitorii ale Legii nr. 180/2026, în special a efectului lor retroactiv, cu standardele europene și internaționale aplicabile.”, potrivit Digi24.ro.

„Dispoziții legislative îngrijorătoare în România”

Sesizarea către Comisia de la Veneția a fost făcută la cererea Dianei Stoica, lidera deputaților USR, și a lui Sorin Șipoș, liderul de grup al USR de la Senat.

„Aș dori să vă informez că doi membri ai ambelor camere ale Parlamentului României mi-au adus la cunoștință existența unor dispoziții legislative tranzitorii îngrijorătoare în România. Conform informațiilor furnizate, aceste dispoziții pun capăt ex lege mandatelor elective locale exercitate în prezent, cu efect retroactiv, în mod automat și fără nicio evaluare individualizată. Mandatele în cauză urmează să se stingă la expirarea unui termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii, adică la data de 30 septembrie 2026 sau în jurul acestei date. Prin urmare, chestiunea este deosebit de urgentă, întrucât punerea în aplicare a acestor dispoziții poate duce la încetarea prematură a mandatelor elective locale și poate avea un impact direct asupra continuității reprezentării democratice locale și asupra stabilității autonomiei locale în România”, se arată în solicitarea trimisă de Gunn Marit Helgesen, publicată integral de Digi24.ro.

La finalul adresei către Comisia de la Veneția, Helgesen solicită în mod oficial un aviz „cu privire la compatibilitatea dispozițiilor tranzitorii ale Legii nr. 180/2026, în special a efectului lor retroactiv, cu standardele europene și internaționale aplicabile”.

Gunn Marit Helgesen (sursa foto: Consiliul Europei)

Cum a ajuns Dominic Fritz să-și piardă mandatul

Curtea Constituțională a României (CCR) a decis în 17 august 2026 că prevederea privind încetarea de drept a funcției sau demnității publice la 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii este constituțională. Decizia vizează direct situația primarului Timișoarei, Dominic Fritz, președinte al USR.

Este vorba despre amendamentul introdus de PSD în Legea integrității (Legea ANI), numit în presă „amendamentul Fritz”, care prevede că persoanele față de care s-a constatat definitiv, înainte de intrarea în vigoare a legii, o stare de incompatibilitate sau conflict de interese își pierd automat funcția, demnitatea publică sau mandatul, la 30 de zile de la data intrării în vigoare a actului normativ — dacă interdicția legală de 3 ani nu a expirat deja.

Prevederea a fost contestată la CCR atât de un grup de 27 de senatori USR și PNL, cât și, separat, de președintele Nicușor Dan, care au invocat încălcarea principiului neretroactivității legii, prevăzut de articolul 15 din Constituție. Contestatarii au susținut că legea nu poate adăuga o sancțiune nouă unor fapte deja judecate definitiv sub legislația veche.

Cazul lui Dominic Fritz a fost în centrul disputei încă din perioada dezbaterilor parlamentare: pe 18 iunie 2026, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins definitiv recursul primarului Timișoarei, menținând decizia ANI potrivit căreia acesta s-a aflat în conflict de interese, printr-o decizie luată în 2020 în beneficiul unui arhitect care îl finanțase în campania electorală.

Legea integrității a reprezentat un jalon asumat de România prin PNRR.

(Sursa foto: Dominic Fritz / Facebook)

spot_imgspot_img
PRESShub
PRESShubhttps://www.presshub.ro/
PRESShub este mai mult decât o platformă media – este o portavoce pentru presa independentă. Creată în 2018 de Freedom House România, coagulează 44 de publicații acoperind peste jumătate din teritoriul României, acoperind și diaspora. Într-o țară unde presa locală este adesea sufocată de interese politice, PRESShub este o platformă pentru jurnalismul de la firul ierbii, care crede în puterea comunităților bine informate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related