Comisia Europeană sprijină domeniul dronelor și sistemelor antidrone, alocând fonduri pentru securitatea frontierelor

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Comisia Europeană impulsionează capabilitățile statelor membre în ceea ce privește dronele și sistemele antidrone, alocând o sumă suplimentară de 130 de milioane de euro pentru consolidarea securității frontierelor.

Comisia Europeană își intensifică sprijinul pentru capabilitățile antidrone ale statelor membre cu o sumă suplimentară de 130 de milioane de euro, în cadrul Instrumentului pentru managementul frontierelor și vize (IMFV), astfel cum s-a anunțat în cadrul Consiliului Justiție și Afaceri Interne din 1 octombrie. Aceasta face parte din eforturile UE de a consolida supravegherea frontierelor și de a îmbunătăți răspunsul la amenințările emergente la adresa securității.

Noua finanțare se adaugă unei alocări inițiale de 250 de milioane de euro, anunțată în decembrie 2025, și unei sume suplimentare de 169 de milioane de euro puse la dispoziție la începutul acestui an pentru a finanța drone de supraveghere și echipamente conexe care să fie folosite de Frontex (Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă) și de statele membre. Astfel, finanțarea totală disponibilă pentru tehnologia de supraveghere și antidrone în cadrul fondurilor din domeniul afacerilor interne se ridică la peste o jumătate de miliard de euro.

Această finanțare le va ajuta pe statele membre să consolideze capabilitățile de conștientizare a situației, să protejeze mai bine frontierele externe și să abordeze riscurile legate de activitatea neautorizată sau ostilă a dronelor. Ea reflectă obiectivul mai larg al Comisiei de a dota autoritățile naționale cu instrumente moderne de consolidare a frontierelor externe ale UE și de sporire a securității interne și se bazează pe acțiunile continue ale Comisiei menite să consolideze capabilitățile UE în ceea ce privește dronele și sistemele antidrone.

În februarie, Comisia a lansat Planul de acțiune al UE privind securitatea în materie de drone și soluții antidrone, pentru a proteja spațiul aerian și infrastructurile critice împotriva amenințărilor din partea dronelor ostile, incluzând crearea unui Centru de excelență antidrone pentru a sprijini inovarea în domeniul sistemelor antidrone.

De asemenea, această sumă completează finanțarea deja disponibilă pentru statele membre în cadrul Fondului european de apărare în scopul dezvoltării de tehnologii avansate pentru drone și pentru sisteme antidrone. Prin intermediul programului „Acțiunea pentru securitatea Europei” (SAFE), statele membre s-au angajat, de asemenea, să achiziționeze în comun drone și sisteme antidrone.

(FOTO: Inquam Photos / Alex Nicodim)

spot_imgspot_img
PRESShub
PRESShubhttps://www.presshub.ro/
PRESShub este mai mult decât o platformă media – este o portavoce pentru presa independentă. Creată în 2018 de Freedom House România, coagulează 44 de publicații acoperind peste jumătate din teritoriul României, acoperind și diaspora. Într-o țară unde presa locală este adesea sufocată de interese politice, PRESShub este o platformă pentru jurnalismul de la firul ierbii, care crede în puterea comunităților bine informate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Concursul Internațional George Enescu 2026: o ediție-record sub semnul excelenței

La două săptămâni de la încheierea celei de-a XX-a...

Aktual24 | PSD nu vrea să facă parte din Guvernul Luca Niculescu (surse)

PSD ar putea vota în Parlament învestirea unui guvern...

Luca Niculescu, desemnat de președintele Nicușor Dan pentru funcția de premier

Președintele Nicușor Dan a anunțat luni desemnarea lui Luca...